Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 21 martie 2012

Aristotel şi Etica Nicomahică



Orice artă, activitate sau chiar năzuinţă umană au tins prin însăşi esenţa lor asupra binelui. De aici s-a desprins ideea că orice activitate trebuie să aibă un ţel, un scop – de exemplu, scopul investigaţiilor medicale ar fi sănătatea, în cazul armatei victoria, al economiei bunăstarea. Şi atunci, dacă există o sumedenie de doctrine, ştiinţe cu o multitudine de scopuri de atins, unele mai mici şi mai puţin importante decât spaţiul lor de desfacere, atunci toate vor ajunge să conveargă spre un ultim scop – acela fiind binele. De aceea merită să fie gândit şi să fie pus în centrul oricărei analize de tip epistemic, şi nu numai. [1] Şi care ar putea să fie ştiinţa întemeiată să facă acest lucru? Cea politică – pentru că majoritatea scopurile dintr-o societate se strâng şi se absorb[2] în politică, mai precis prin apelul la lege, la aparatul administrativ. Statul devine astfel un fel de gestionar al binelui comunităţii, dar şi al individului. Mai precis, al binelui uman. Însă, cum poate statul să facă diferenţa dintre un bine personal, şi unul impersonal, dar măreţ, şi nu dezirabil şi atrăgător cum este cel individual, rămâne de văzut! Pentru că binele comunităţii, aşa cum apare aici, este suprem, iar toate celelalte năzuinţe nu sunt decât scopuri în vederea binelui final, întregitor.

Dar chiar dacă anumite activităţi sunt precise, cu scopuri bine definite, natura binelui nu se lasă aşa de uşor de cuprins, ceea ce întăreşte şi mai mult ideea că binele se menţine nu numai prin natură, dar mai mult chiar şi decât atât, prin convenţii, prin direcţii ce nu pot fi calculate şi analizate metodic.[3] Şi asta pentru că binele, aşa cum a fost înţeles de unii, a avut şi s-a dovedit a avea consecinţe grave, chiar dacă rolul său trebuia să fie ferm şi nobil. Aici, Aristotel chiar afirmă că unii au fost îngenunchiaţi de curaj, iar alţii au fost distruşi de bogăţie. Deci, se impune o mare atenţie cu privire la generalizările care se fac pe baza altor generalizări, ajungând astfel la un soi de soluţie finală cu privire la ceea ce este bun şi ce este rău. Totuşi, un lucru trebuie subliniat. Cel care se apleacă asupra binelui, trebuie să fie pregătit să nu se lase năpădit de sentimente. Ştiinţa politică nu poate fi gândită şi pusă în aplicare de un novice, de un om condus de pasiune – chiar dacă tendinţa poate fi eclectică, de îmbinare a acţiunii, a pasiunii cu raţiunea certă şi fermă.

Un comentariu:

Floare De Colt spunea...

Un blog deosebit :)un gand bun...

Faceți căutări pe acest blog