Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Vocea României şi televiziunea




Se spune că televiziunea este în felul ei obiectivă, că rolul principal al acesteia este de a informa corect şi de a reflecta realitatea. Însă, trecând dincolo de drama idealului, ar trebui să înţelegem că televiziunea, la fel ca şi omul, este cât se poate de subiectivă. Şi nu vreau să intru adânc în problema obiectivităţii, nu de alta, dar nu este scopul articolului. Una peste alta, ţin minte, când eram mic, şi mă duceam la ţară, mamaia, de fiecare dată când încerca să accentueze ceva, să valorifice, să dea un soi de importanţă, facea apel la televiziune. Orice aş fi spus, orice aş fi făcut, dacă la televizor se spunea că mâine o să fie frig, păi cu siguranţă venea frigul peste noi în casă, chiar şi dacă aveam o mică sobă. Nu mergeam des pe la ţară, şi nici nu rezistam mult pe acolo, dar oamenii vedeau în televiziune acel principiu enumerat la începutul acestui articol.


Trecând la zilele noastre, după o revoluţie şi 20 de ani de încercări, putem spune acum cu mâna pe inimă că avem mai mult de trei ore de program, ba chiar, avem o sumedenie de televiziuni, de voci, de interese. Să nu uităm acest „interese”.


Omul, de când a fost el aruncat pe pământ, ca să folosim terminologia lui Heidegger, mai tot timpul a încercat să înţeleagă şi să se autodepăşească, să treacă dincolo de limitele sale. A inventat televizorul şi astfel şi-a mutat speranţele în acest miracol, mai apoi, a trecut la internet, cărţi virtuale, lumi virtuale. Totuşi, ceea ce predomină în continuare este spiritul de obiectivitate. Mai toate posturile de televiziune pretind că-ţi oferă singurele ştiri reale, obiective, nepătate, însă la o simplă schimbare de telecomandă observăm cu ochiul liber cum un simplu discurs sec, obiectiv, trece în banalizare şi este interpretat după bunul plac al unora care dictează din culise.


Aş vrea să se înţeleagă totuşi un lucru. Simplu! Televiziunea nu este obiectivă, nici nu are cum să fie, este cât se poate de subiectivă. Rolul ei nu este de informare, ci de manipulare. Discursul ei nu este etic, ci retoric. Concursurile ei nu sunt reale, şi nici nu-şi propun să scoată la iveală ceea ce este moral, şi drept, ci ceea ce este generator de profituri. Televizorul acaparează viaţa umană, intimul, nu ca să ne lumineze, cum credeau cei de la ţară, chiar şi ăştia înţelepţi de la oraş, ci ca să vândă, să inducă şi să producă în masă, fără sânge, fără lacrimi şi inimă, chiar dacă totul este plin de lacrimi, sânge şi tremur.


Cel mai bun exemplu de manipulare generală, în acest moment, este acel umil „concurs” în care nişte amărâţi sunt puşi să cânte. Televiziunea îi pune pe scenă, îi face umani, îi desenează pe faţă, îi face să plângă, să sufere, să fie umani, prea umani, cum ar spune Nietzsche, nu ca să ajungă la acel scop, o voce ideală într-o ţară, ci ca să vândă, să terfelească şi să facă rost şi de mai mulţi bani. Iar populaţia? Evident, este importantă, ea generează profitul, capitalul social este cel care face infuzia de capital, de potenţă financiară, nu stelele şi circuitele dintr-o cameră de filmare.


Ca populaţia să fie atrasă, trebuie să i se dea un rol, iar cel mai important rol pe care il poţi da unui miel este acela de a-i da impresia că poate lua parte la circ. Fiecare individ este mai important când are ceva de făcut, când este la locul lui, frenezia administrativă, în limbajul lui Dostoevsky, când are impresia că ceea ce face el este mai important decât Mesia. Şi atunci, ce poate să facă telespectatorul, poate să voteze, evident pe bani, căci a vota este semnul democraţiei. Adică, dacă 4 din 5 votează că este bine de mâine să ne tăiem capul, este cât se poate de normal, în acord cu norma! Dragii mei, nu sunteţi importanţi, sunteţi doar aburiţi, sunteţi, la fel ca şi mine, prostiţi, căci noi nu suntem aşa de mari, noi nu avem niciun rol, noi nu luam parte la castă, noi nu primim bani, noi plătim şi chiar menţinem acest circ prin care ne asigurăm singuri prezenţa în Iad. Nu că ar fi vreo problemă, oricum e mult mai lejer decât ceea ce este la televizor.



Un comentariu:

Leonesse spunea...

:)

Faceți căutări pe acest blog