Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

duminică, 13 martie 2011

Sinele tuturor


            Cred că în miezul existenţei a fost pitit mărul discordiei, or poate sâmburele veşnicei refulări, a popasului din care se va naşte şi fiecare oroare cu privire la deplinătatea potenţelor noastre. Tot de acolo, se va fi născând şi interogaţia evoluţiei perfide, minusculul ghiont, şi totuşi mare, ultimul mohican al aruncatului cu ochiul peste hotare, sau, poate mai simplu, peste drum. Nu este trist, chiar nu este, este al dracului de trist! Este trist că ţinem mult să ne vindem în cheltuiala noastră cu noi. Este obositor pentru că avem impresia că putem conduce cumva pe undeva, şi tot aşa. Uneori, când stai cu tine, printre puţinele dăţi, nu stai să te diseci în jurul altor hotare, ci laşi să te laşi cuprins de şi întru-ele. Alteritatea nu este prezentă în sinele tău, se estompează pentru câteva momente, când te laşi purtat de valul gol din tine. În rest, sinele nu este nimic altceva decât un cumul obscur de ego-uri, nimic mai mult. Sinele, în felul acesta, nu numai că este mască, dar o şi întreţine, o pune în picioare, ca apoi să se joace cu ea.
            Ne vedem adesea porniţi împotriva propriilor noastre năzuinţe, şi totuşi ne revenim, ne spunem că am omis cândva, cum stăteam poticniţi în ceva, în loc să fie altceva. Ne certăm că nu suntem în stare să alegem cum ar trebui să alegem, cum am pus pe hârtie, şi totuşi nu iese, nu ştim de ce, dar o ţinem tot aşa, învârtindu-ne şi rostogolindu-ne în propria noastră baie de himere. De fiecare dată ne închinăm în faţa deciziilor, ne felicităm pentru ele, ca apoi să ne scuipăm cu ele. Nu fuga de hotărâre ne lipseşte, ci însuşi hotarul de pe care ne vom fi pornit, aruncat într-o nouă lume, anostă, creaţă, sau poate, bună şi crescândă. Ce-i drept, nici nu avem cum să nu ne felicităm pentru nenorocirile noastre, doar plătim tribut propriei fiinţe, a deşertului cules de sinea noastră, de virtutea de a fi în acord cu dezacordul nostru.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog