Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Deschisul lui Rilke

       Există o coerenţă a lucrurilor care stă răstignită (atrasă) într-o forţă de gravitaţie. Această relaţie ce se desfăşoară reprezintă insula nemărginitului. Neîngrăditul sau Deschisul lui Rilke se regăseşte în lumea animalelor şi plantelor. Doar ele se lasă conduse de pofta cea surdă, doar ele se află situate într-o stare de toropeală, undeva între inconştient şi conştient. Omul vede deschisul în privirea animalului, el fiind în afară. Mai exact, deschisul lui Rilke înseamnă însuşi câmpul de atracţie al purei relaţii de atragere. Aici, forţele se contopesc în spaţiul mirabilului centru. În alţi termeni, deschisul este natura, voinţa, pura relaţie de atragere a forţelor, viaţa, mirabilul centru, sfera cea mai vastă a lumii. Omul, prin reprezentarea sa, prin faptul că se pune pe sine, prin vrere, în faţa lucrurilor, se separă de deschis. Omul vrea să se impună, tot ce-i apare în faţă îi este străin, adică situat dincolo de el. Astfel, omul ajunge să i se sustragă deschisului. Dacă facem o paralelă, ceea ce este deschis la Rilke ar însemna tocmai ceea ce este închis la Heidegger.
            Pentru Heidegger, omul este în Deschis, el fiind singurul care poate să rostească neascunsul (aletheia). Numai omul poate să cânte şi să lumineze prin cuvânt ceea ce este. Ca să treci pe un drum, trebuie mai înainte de toate să treci prin cuvântul drum. Ca să poţi articula gândul, ai nevoie de lumina cuvântului (logos). Cu alte cuvinte, deschisul este tocmai omul. Prin faptul că privirea ambientală ne este specifică în modul cel mai vulnerabil şi abil de a trece totul prin inima noastră, şi nu prin raţiunea calculatoare. Prin faptul că ne uităm la noi, la interiorul nostru, şi putem să vedem deschisul. Animalul este sărac de lume, planta este străină de lume, omul este plăsmuitor de lume, spune Heidegger. Asta înseamnă că numai noi putem ajunge la fiinţă, la ceea ce ne dă sens şi greutate

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog