Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

marți, 25 ianuarie 2011

Zâmbetul tiranului

        
       Am vrut să încep acest articol prin a vorbi despre tiran, victimizarea tiranului şi perversiunea cu care îşi seduce victimele. Mi-am dat seama, după câteva rânduri, că tiranul e banal, ar fi prea mult pentru noi să pierdem timp cu unul care vrea să pună mâna pe cât mai multe lucruri fără a face nimic. Aşa că, în toată agonia de faţă, un zâmbet mi-a surâs întrebându-mă, unde este demnitatea? Putem noi să vedem cu adevărat sau suntem adânciţi în propria noastră conştiinţă? Poate să existe demnitate într-o lume contopită cu dorinţe?
            Suntem în secolul vitezei, al goanei după tehnologie, al gândului că totul va fi mai uşor dacă vom lasă totul în seama calculatoarelor. Suntem dependenţi de ustensil, şi chiar mai mult, ne identificăm cu aşa-zisele noastre valori, ne batem cu pumnul în piept pentru nişte produse, ne punem piedici unul altuia, încercăm să venim cu soluţii tocmai acolo unde nu este nevoie, luăm pastile pentru orice, dar uităm că ele tratează doar efectul. În lumea aceasta, o lume a mijloacelor, se găseşte şi hoţia tiranului, a individului care se află pe buzele tuturor, a omului bun la toate, a celui care gândeşte pentru toţi şi pentru nimeni, aici întâlnim escrocheria meschină şi vehementă a infractorului care-şi spune cu zâmbetul pe faţă că el este doar un simplu Don Dresor.
            Putem noi să zăbovim cu sinceritate, când alergăm la metrou, când folosim zece calculatoare, când citim de pe internet, sau ne mirăm de nu ştiu ce invenţie, putem noi să mai înţelegem demnitatea cu adevărat, să o mai găsim pe stradă sau chiar la îndemână, în buzunar? Sincer, nu! Nu cred că mai ştim să apreciem ceva, nu cred că ştim ce este aia onoare sau cuvânt, ba chiar mai mult, nu cred că aflăm din presă sau de pe internet că există cuvântul etică, sincer, nu avem cum, aşa multe informaţii, aşa de multe soluţii, pe toate drumurile, cine ar mai avea tupeul să ridice vreo problemă când totul este de vânzare? 

6 comentarii:

septimia spunea...

ne suntem proprii tirani

George Colang spunea...

septimia@ Eu nu cred asta. Sunt oameni care mor pentru alti oameni, eroi, oameni umili care nu cer nimic in schimb, care nu vor sa obtina profit, care nu vad doar mijloace peste tot.

maria spunea...

Sunt de acord cu Dostoievski:exista victime si calai, stapani si slugi, discipoli si maestri...E adevarat, uneori rolurile se schimba, in sluga se desteapta stapanul...Fiind dependenet de serviciile slugii te lasi de fapt manipulat in mod iscusit de ea...

George Colang spunea...

Maria: Da, sau cum zice Nietzsche - morala celor slabi, si a celor puternici.

Lethe spunea...

Subiectivism deghizat '' De aici și până la tiran, doar un pas!''

George Colang spunea...

Lethe@ Bine ca mi ai adus aminte:)

Faceți căutări pe acest blog