Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

marți, 18 ianuarie 2011

Una este a înţelege şi alta a accepta sau una este a vrea şi alta, a putea



            Există în fiecare dintre noi o luptă cu propriile noastre ocolişuri, un fel de temei ce ţine să ne frământe mai mult decât propria noastră potenţă, decât propriul act ce stă ca scenă pentru eşecurile dorinţelor noastre. Spunem că înţelegem cum stau lucrurile, că ştim ce se întâmplă cu ele, dar nu putem să le acceptăm, totul fiind într-un final doar un adaos greu de suportat. Spunem că am acceptat pur şi simplu, fără să ne mai uităm în dreapta sau în stânga, dar uităm că înţelegerea vine la pachet.
            De fiecare dată se ascunde un topos malefic în spatele fiecărui gând cu care ne zbatem la drum, dar aproape de fiecare dată încercăm să-l înduplecăm, ne spunem că suntem mult prea mari pentru o lume aşa mică, că nasul nostru miroase mult mai mult decât poate duce. Însă, reuşim cu adevărat să străpungem acest gard ineluctabil? Găsim soluţii sau ne poticnim în propriile eşecuri? Este foarte uşor să spui că ai înţeles un lucru şi că-ţi este totuşi greu să-l accepţi, totul fiind mult mai mare decât propria ta năzuinţă de a îndupleca un leu ce se soarbe într-o gheară. De ce să nu luptăm până la capăt? De ce să lăsăm totul în seama unei logici elementare ce ne separă de noi?
            Acceptarea nu poate să existe fără o anume comprehensiune, ea nu poate să răsară direct spre noi, să ne fure prin surprindere, trebuie să fie presărată cu un soi de înţelegere, cu un teren uscăcios ce aşteaptă să fie totuşi ferm. Să vrem să putem, aş spune! Puterea fără de voinţă este ca apa fără de hidrogen! La fel şi cu acceptarea, cea care ne pune în genunchi, arătându-ne că suntem slabi într-o lume plină cu oameni la fel de slabi. A forţa norocul unei mai bune conduite, înseamnă a te lăsa cuprins de nenorocul unei mai proaste înţelegeri, adică a nega ceea ce vrei să înţelegi, tocmai ca să accepţi. Negativul trebuie înţeles, însă, ca având o funcţie pozitivă. Ca să rupi cu totul, trebuie să priveşti cu ochi de lup chiar şi acolo unde nu există sânge. Să fim paznici la turmă, dar să lăsăm lupul să sfâşie!
            Când alergăm pe un stadion şi simţim că trupul ne sugrumă, abia atunci ajungem să conştientizăm mersul perfid al speranţei, al leacului ce stă închis în noi. Omul nu ştie să-şi educe himera, dar ştie să se toarne în ea! Cum spuneam, când focul trupului te cuprinde, când simţi că nu mai poţi, exact atunci ajungi să conştientizezi zăhărelul voinţei, abisul ce pompează forţe malefice în tine, demonul chinuitor, acel fier încins care incită la cotropire, la foc şi pulbere, la ceea ce ne dă forţă ca să putem continua, într-un cuvânt, la putere. Aş spune, puterea nu poate să fie gândită fără orgoliul vrerii, nu poate să fie măcinată şi pusă într-un sac ontologic, fără să nu avem temeiul ei, să nu putem să o percepem cu adevărat în pliul ei, în ceea ce-i dă torţă şi foc!  

6 comentarii:

doar test!!! spunea...

http://offshoregeo.blogspot.com/2011/01/despre-noi.html

TIM spunea...

Comprehensiunea omului e calea spre fiintare, faurire si zamislire a zilei urmatoare. Ea, singurul zeu necunoscut- exact ca si acela antic-, sub steaua caruia se naruie orice speranta a lumii asteia moderne... E singurul virus informatic din program ce ne impiedica sa fim asemenea creatorului... Ce ai scris, la asta ma duce cu gandul- asta numai daca am inteles cam incotro bati cu ideea, sa imi zici daca e asa, pls- insa am in minte faptul ca noi romanii avem totusi o speranta mai vie exprimata frumos print-o zicere de duh: a da romanului mintea de pe urma... e un fel de cale de a ocoli comprehensiunea, adica a trece intai prin viata ca ma ipoi sa ai toate cunostintele, hmm sau altfel fie spus dorinta noastra specific romaneasca de a fi asemenea zeilor caci asta presupune zicerea asta... sau cel putin asa o interpretez.
Numai bine!

Lia spunea...

Si totusi..cum deosebim adevaratele noastre dorinte de cele induse,de simple iluzii pe care le transformam in realitate pana se darama..?

Offshore spunea...

tim@ Sa lasam zeii in seama poetilor (La ce bun poetii?) si sa ne rezumam la articol. Ideea acestuia tine sa ne arate lupta dintre vointa si putinta sau jocul vointei si al puterii. De ce intelegem un lucru(rational), dar nu putem sa l stapanim emotional? Asa arata teza.

Offshore spunea...

Lia@ Nu putem. Exista foarte multi care spun ca putem sa gasim autenticul in spatiul dorintelor noastre, insa eu nu cred asta. Sunt bune doar raportate direct la o situatie complementara, la un timp static, insa omul este fuga, este dinamita, nu sta pe loc..si atunci autenticitatea nu este decat o gluma buna.

Lia spunea...

In lumea plina de incertitudini in care ne complacem,in care ne pierdem iremediabil,noi inca speram sa gasim certitudinea,alta decat moartea..Noi inca speram ca titirezul isi poate imprima singur miscarea..
Am ajuns sa consider ca supraomul este omul in stare pura,este cel care incearca sa-si castige dreptul de veto,care se opune,care probabil va vedea forma fetei adevarului.

Faceți căutări pe acest blog