Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 1 decembrie 2010

Preoţi, judecători, poliţişti - planul divin

Încă din cele mai vechi timpuri au existat poveşti şi mituri cu oameni plini de puteri supranaturale. Zei care mistuie cu focul şi dorinţele lor morbide. Portrete de eroi înarmaţi cu stele în frunte şi ochi de fulger! Însă, cu toate astea, oamenii zilelor lor noastre, după ce a murit Dumnezeu, au ţinut să ţintească şi mai mult. Grecii şi, în speţă, zeii lor erau amestecaţi printre oameni. Grecia antică era o mare în care se scăldau păcatele tuturor. Fiecare om avea un zeu, o izbândă, o pildă sau un negoţ cu o idee de pus în practică. Totul era amestecat, contopit, strâns în pătura zeului. Nu era vorba de transcendenţă şi alte minunăţii, doar joc, dans şi tragedie, pentru că fiecare grec, în felul lui, erau un soi de erou, un actor care-şi ducea viaţa cu fală pe scenă. Normal, după creştinism, lucrurile s-au schimbat, zeul a apărut dincolo de oameni, el s-a îndepărtat şi s-a aruncat în mana cerească şi abisul dătător de speranţă şi de ascuns. Cu toate astea, ceva s-a păstrat. Trebuia ţinută totuşi o legătură cu mundanul, cu turma, cu cei care erau rupţi acum de dumnezeire, trebuia să se găsească o soluţie, un plan prin care să se facă transferul sau să se înfăptuiască planul divin. Iar acest plan divin, dătător de miracole, a fost preluat, evident, de etică, adică, în planul istoriei noastre, de preoţi, judecători şi poliţişti. Poate că sună ciudat să-i punem pe toţi în aceeaşi oală, dar nu sunt ei singurii care împart dreptate? Preotul, nu este mediatorul dintre lumi, nu este el tocmai mâna lui Dumnezeu? Iarăşi, în plan avocăţesc, judecătorul nu decide soarta noastră? Nu este el tocmai un Dumnezeu pe pământ, cel care împarte dreptate cu ciocanul? Social, cel care vine şi coordonează rostul unei mai bune conduite morale, poliţistul, nu este tocmai expresia mundană a genealogiei răului şi binelui? Evident, da! Lăsând ironia, lucrurile aşa stau. Totul sună frumos pe hârtia divină, dar conform cu ipoteza lucrului real, ceva scârţâie. Dacă aceşti iluştri nătăfleţi sunt expresia reală a idealului divin, atunci cum se face că ei sunt primii care încalcă acest plan? Citeşte mai mult...

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog