Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

joi, 23 decembrie 2010

Într-un final, tot singuri ne culcăm


            Viaţa este făcută în aşa fel încât să ne lăsăm purtaţi de turme. Colectivitatea este măsura fără de măsură, trompeta şi chinul fără de foc, goarna şi baioneta prin care ni se eludează fapticul zilelor noastre. Ea este rugul şi jugul oamenilor angoasanţi, în ea găsim izvorul tămăduirilor şi răspunsul tuturor întrebărilor. Superficialul este la el acasă în turmă, în goana după avânt şi răspuns la întrebare. Dar viaţa noastră intimă este şi poate să fie una dintre uşile ce dezleagă avântul vieţii cotidiene. Intimul este, la fel ca alte iscoade, un tărâm de pus pe tavă, o alegere ce vine peste tine, ce ţine să te poarte fără intenţie în aşa-zisa lume a cognoscibilului; aici orice taină sau fereastră închisă se deschide, aici se dezleagă noeme şi tot aici se descrie indescifrabilul sau, cel puţin, ascunsul cu iz de rezolvare. Sigur că omul trăieşte în colectivitate, că totul este mai uşor când ni se dau răspunsuri de-a gata, dar asta nu este tocmai premisa vieţii noastre reale, a vieţii dintre pereţi, este ceea ce se vede, şi nu ceea ce este…În viaţa noastră absconsă, lumea se contopeşte într-un pahar, aici se preface şi se întoarce la o sută optzeci de grade; în ascunsul dormitorului nostru, lumea simbolurilor fragmentare dispare, se rupe de substanţă şi se preface în deşert şi goliciune. De ce ajungem să fim cu noi, doar cu noi? Pentru că, fie spus cât mai simplu, orice am face, tot la noi am ajunge, tot la temerile şi durerile noastre, tot la reuşitele şi joaca de doi lei, la destinul sau chiar norocul nenorocirilor noastre. În colectivitate ne rupem de întrebările noastre, de incertitudinea noastră, de mănunchiul odios de frământări. În spaţiul formal, incertitudinea devine formală, polii se inversează, capătă frământări uşoare, totul este presărat cu răspunsuri acum, totul se contopeşte, incertitudinile devin certitudini pentru că se leagă, se conturează într-un spaţiu aşa-zis obiectiv, într-un cumul de răspunsuri precare, reci, de lemn, de tradiţie, pârghii genealogice din care răsare banalul vieţii cotidiene. Într-un final, dormim singuri pentru că lângă noi nu este nimeni. Într-un sfârşit, suntem singuri pentru că altfel nu putem să fim. Chiar şi atunci când toţi dansează, când sunt lângă tine, cu lumea şi făgaşul lor plin de răspunsuri, tot singur eşti. Chiar şi atunci când este el sau ea lângă tine, tot singur eşti, tot rupt prin excelenţă eşti…Eşti singur pentru că natura psihosomatică te obligă să fii, eşti singur chiar în turmă, în mijlocul şi răcnetul cu care te violează dansul oilor.  

12 comentarii:

ankhs spunea...

Si cata, cata dreptate... :)

Offshore spunea...

ankhs@ Crezi tu sigur? :)

Zina spunea...

Ma gandesc ca tu inca nu ai descoperit iubirea.Adica IUBIREA. Este alternativa salvatoare de la singuratate.
Sau poate a fost doar un exercitiu stilistic si, de fapt, crezi altceva. Atunci, pot sa spun: frumos exercitiu !
Craciun fericit si un An Nou cu sanatate si bucurii, tie si celor care iti sunt dragi !

sunflower spunea...

Avem nevoie si de singuratate,e chiar "constructiv" sa fim singuri,sa stam de vorba cu noi insine nederanjati, dar cand dormim singuri, alaturi de altcineva, e chiar cazul sa propunem schimbari, ca sa nu ne sanctionam in sedintele de final de "an".E inadmisibil sa dormi singur in doi...si totusi atat de frecvent...

Anonim spunea...

J'ai appris des choses interessantes grace a vous, et vous m'avez aide a resoudre un probleme, merci.

- Daniel

Gabi spunea...

Craciun fericit alaturi de toti cei dragi!

Gabi

Anonim spunea...

Jocul este o activitate umana complexa. El se poate grupa in trei categorii gnoseologice:Jocul divin;Joc al oamenilor mature;Jocul copiilor

Celestine spunea...

sarbuvictor@yahoo.com

Castelana spunea...

Cred ca suntem "condamnati" la singuratate tocmai datorita faptului ca ne aflam in companii nu tocmai compatibile cu eu-ul nostru...si de aici apare si neantelegerea celui de langa noi!Ar fi minunat sa ne gasim permanent acel anturaj in care toti sa fim pe aceiasi lungime de unda,sa vorbim aceiasi limba...dar este atat de greu! De cele mai multe ori,suntem nevoiti sa ne coboram sau sa urcam pentru a nu fi singuri...this is life! real life!
Totusi,sa ai parte de Sarbatori cu bine,un An Nou mai bun,mai frumos,mai curat...un an cum ti-l doresti!
Cheers!

Offshore spunea...

Anonim@ Asta e un joc cam filosofic asa;))

Anonim spunea...

Creanga isi asterne gandurile si sentimentele in “Pagini Aurii” ale operei literare

Alexaa spunea...

Mărturisesc că am momente când mi-ar plăcea să am câteva momente de singurătate, cu mine însumi.
Și din nefericire, schimbatul personalității doar pentru a fi acceptat într-un anumit grup sau pentru a căpăta o anumită reputație este extrem de întâlnit printre cei de vârsta mea.Este trist când într-adevăr ești nevoit să faci aceste lucruri și să pretinzi că ești altcineva.
Chiar am ce învăța din articolele dv, deci nu vă opriți :)

Faceți căutări pe acest blog