Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

luni, 20 decembrie 2010

De pe vremea copilăriei


            M-a cuprins o poftă de vremea liceului, de nebuniile din generală, când iubeam o fată şi mă duceam să beau apă de o mie de ori, doar ca să trec prin faţa ei, sau când ocoleam un cartier, ca prostul, să trec pe lângă balconul ei. M-a cuprins un gând al vremurilor nebune din curtea şcolii, când jucam fotbal şi făceam scheme ca să mă dau mare că eu sunt mai bun decât Ronaldo. Ce jucător fain era Denis Şerban de la Steaua, mai ştie cineva ceva de el? Nu cred.
            M-a furat o melodie ce mă obliga să dansez în faţa tuturor ca un nebun, să fac circ în faţa blocului şi să fiu certat de toate mămicile de pe scară, motivul fiind unul destul de întemeiat: pervertirea celorlalţi minori, eu fiind, evident, minor! Ele uitau lucrul acesta! Ţin minte că în liceu avem un prieten care avea un număr de telefon asemănător celor de la linia fierbinte, eram aşa de supărat că nu am şi eu un asemenea număr, încât, într-o zi m-am dus la o vânzătoare şi i-am zis: vreau şi eu o cartelă cu 69! Doamne ce nebun eram!
            Ţin minte că, la şcoală, nu puteam să stau locului; în clasa a patra avem o colegă care a avea ca scop impus de învăţătoare să-mi dea o palmă-n cap. Aşa am ajuns să cuceresc eu fetele, nu ca să descopăr marea fragilă a pubertăţii, ci ca să-mi apar pielea, coaja, de marea învolburată de palme. Ce crudă era învăţătoarea cu mine! În banchetul din clasa a opta m-am simţit cel mai bine, acolo am avut trupă, orchestră, o vedere la Dunăre ce ţine să ne spună că viaţa este doar un truc din care scapă doar trişorii. Acolo, am dansat, am simţit, am trăit primul meu blues, cu prima mea parteneră adevărată, care avea să plece în Bucureşti, să facă liceul acolo. Frumos şi trist! Însă, ce lucru durează o veşnicie? În liceu am fost dezamăgit, „am ales să fi ales părinţii mei un drum pentru mine, un liceu economic, cu planuri măreţe şi drumuri creţe, pavate cu  intenţii dezgheţe“. Cu toate astea, după ce-am trecut prin joaca aferentă liceului, cu muzică la difuzoare şi alte prostii, am avut prilejul să-mi întâlnesc profesorul, omul care m-a întrebat: Cât din tine este tine? Obsesie ce persistă al naibii de insistent şi în ziua de azi. Nu am putut să-mi fac nicio prietenă din liceul acela, nu ştiu ce avea, nu puteam să înţeleg, să mă acomodez cu faptul că iubirea poate să stea cu tine în bancă sau pe coridor. Aşa că, fie vorba, viaţa m-a luat de mână şi m-a aruncat pe alte ogoare. Ce frumos era la rockotecă, ce norocos am fost să prind vremurile alea, miercuri seară, o noapte ce se câştiga pe ritm de chitară!   


9 comentarii:

Mihaela Viziteu spunea...

Frumos !!! Congrats !:)
Mi-ai facut pofta de scoala generala ! Ca de liceu, mi-a fost pe ziua de azi, dar de scoala generala, nu mi-a mai fost de ... ieri ! ;) :))
Iar miine, sigur, imi va fi chiar si de facultate ! :)))
A, si inca ceva ! Mi-am ramas si datoare cu un raspuns la intrebarea : "cit ( si cind ) din mine este mine " :)

Offshore spunea...

Mihaela@ Probabil ca suntem si acum acei copii.

AlterEgo spunea...

Frumos, puteai sa detaliezi, sunt convinsa ca ai mai multe amintiri care merita povestite. Ma simt bine cand cineva isi deschide cutiuta copilariei:) E cald si sincer in ea...

Offshore spunea...

alterego@ Acum, nu putem sa dam tot ce este in casa, nu?

Anonim spunea...

Salutare!In sfarit am dat de tine,sunt Marius(tipul plecat in Spania)iti amintesti ne-am intalnit pe str tinetetului dar din pacate nu am stat foarte mult de vorba.
Ce pot sa spun,imi place blogul! Scrii foarte bine si ai articole bune!Eu aici am descoperit fotografia
(cred ca ti-am spus) uite iti las linkul http://www.flickr.com/photos/in_strada/
In vara vin iara in tara si poate iesim la o bere!
PA..PA
Felicitari pentru blog

silvia spunea...

Si iata-ma, din nou pe aici :) Hmmm....Se pare ca am ramas un pic in urma, promit sa recuperez :D Dar vad ca te-a cuprins o nostalgie incredibila :) Mi-ai amintit de clipele nebune din liceu si generala.....Doamne, ce copii eram...Acum sunt la stadiul de rock.....De fapt, cred ca am ramas asa inca de prin clasa a saptea, doar ca imi inabusisem sentimentul asta, intre timp....E ciudat, dar uneori iubirea chiar poate fi mai aproape decat ne inchipuim sau...se poate transforma in timp din simtire antipatica intr-una plina de drag si simpatie fata de cineva, si poate chiar mai mult de atat. Ce a ramas din copilul de atunci? Hmmm....probabil doar rock-ul, o doza mica de naivitate si inca multe vise de implinit :)

Offshore spunea...

Marius@ Te astept pe facebook, da-mi add acolo, ma gasesti sigur daca tastezi ''George Colang''.

Offshore spunea...

Silvia@ Vremuri ce trec pe langa noi, vremuri ce apun si ne ascund si mai mult de intrebarile noastre....

Diana spunea...

Sunt frumoase și neprețuite amintirile din copilărie... și uneori izvorul unor lecții de viață atât de importante.

Faptul că te preocupă încă întrebarea profesorului tău e un lucru de admirat. Foarte puțini oameni încearcă să își pună măcar întrebarea asta.

Faceți căutări pe acest blog