Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

vineri, 5 noiembrie 2010

Circul dezamăgirilor

       În viaţa noastră murindă, căci este sortită morţii, fie că ne place sau nu, alergăm unul după altul. Dar, de fiecare dată, alergăm după cine nu trebuie. Şi asta pentru că, la rândul nostru, noi suntem alergaţi de cine nu trebuie. Uite aşa se naşte cercul închipuirilor noastre, a deşertului cu iz de venin şi patos! Noi suntem alergaţi de cine nu trebuie, iar noi alergăm după cine nu trebuie. M-am săturat – până la urmă, ne vom mulţumi cu adevărat, vom putea spune cu certitudine epistemică că totul este minunat şi că nu mai avem nevoie de nimic? Mi se pare imposibil, chiar este imposibil. Cum se face că noi alergăm după o persoană, iar aia nu dă doi bani pe noi? Şi cum se face că şi noi suntem alergaţi de cineva de care nu ne pasă? Chiar să se reducă totul la o joacă între lacrimi? Una este să alergi după o proiecţie mentală, după propria ta ţintă, şi alta e să fugi după o persoană? Sau, de fapt, noi alergăm după gândul nostru avid de dorinţă şi perfecţiune încât ajungem să ne fixăm toate obsesiile într-o persoană intangibilă?  Dacă, de fapt, ne lăsăm cuprinşi de barbarismul idealurilor noastre, cele care ne pun pe drumuri şi lacrimi, dacă, cu toate astea, noi, în fapt, nu vrem decât să fim răniţi de noi, de ceea ce stă pitit în ideal?  Invers, dacă totul nu este ales de ideal, şi chiar iubim cu adevărat, cum putem să probăm dacă nu există o reţetă a iubirii? Se pare că nimic nu este cert! Dar, stai, ar putea să fie ceva cert în spaţiul omului?

31 de comentarii:

Ştrumful tău spunea...

Foarte frumoasa piesa, o ascult intr-una deja de o luna si nu ma pot satura. Nu stiam insa, ca au scos si video la ea. Bravo! Sunt buni, foarte buni baietii de la Hurts!

Offshore spunea...

strumful meu: E draguta piesa, dar articolul? :))

Devoratoarea de muzica spunea...

Si eu vorbeam ieri tot despre Hurts.....

Gabi spunea...

o sa raspund eu si pentru strumf:))
articolul e foarte adevarat, sincer, ma recunosc in descrier. toti alergam dupa o persoana anume, fara sa mai privim in jurul nostru si sa dam importanta persoanelor care ne alearga pe noi. si nu nu cred ca e ceva cert in spatiul omului. daca ar fi, cum am mai trai?

andra spunea...

Atunci cand avem rabdarea suficienta si dorinta deplina de a descoperi in sfera intamplarilor si trairilor noastre esentialul, realizam ca ne este foarte simplu sa fim fericiti, fie ca alergam sau suntem alergati.
Atunci cand intelegem ca iubirea nu inseamna a tine pe cineva langa tine pentru ca il vrei acolo, ci a-l lasa sa fuga, daca asta simte, lasandu-l sa-si caute adevarul si multumindu-ne cu asta ca fiind pansament pentru rana noastra.
Si poate la vremea in care noi ne incapatanam sa intelegem si sa motivam iubirea, ea e deja acolo, insa o ignoram pentru ca ne impiedicam de lucruri materiale care ne fac sa credem ca suntem mai rationali si chibzuiti, uitand ca adevarul e o continua necunoscuta la care ajungem doar prin incercari repetate.

Herta Lucescu spunea...

moartea este singura certitudine.

Bubu spunea...

George, articolul e foarte adevarat, cel putin mie mereu mi se intampla... alergam unii dupa altii si in final nu facem decat sa ranim pe cei din jurul nostru.

tasha spunea...

Mda,asta cam asa e,ne dorim tot timpul ceea ce nu avem,poate nu evaluam la justa valoare potentialul nostru si asa se face ca alergam.....alergam....si uneori cam degeaba!:)

Offshore spunea...

Devoratoarea de muzica@ si la ce concluzie ai ajuns? :)

Offshore spunea...

Gabi@ Bine zis, normal ca nu este. Problema e ca multi vad numai certitudine.

Offshore spunea...

andra@ f frumos spus:)

Offshore spunea...

Herta@ esti sigura? :))

Offshore spunea...

Bubu@ Multumesc. te mai astept pe aici:)

Offshore spunea...

tasha@ alergam de fapt de alegerile noastre...

Herta Lucescu spunea...

DA!

angel spunea...

Ai mare dreptate... cred ca toti trecem prin asa ceva la un moment dat.

Asta pentru ca fiecare din noi are propriile nevoi si dorinte si nu poti iubi pe cineva doar pentru ca respectiva persoana te vrea langa ea. Nu poti sa-ti impui sa te indragostesti de cineva anume oricat de perfecta ar parea pentru tine.

Dar da... e ciudat ca intotdeauna alegem pe cel mai nepotrivit.

Pot sa zic ca reactionam ca niste copii... nu ne fac destul de fericiti "jucariile" care ne stau mereu la dispozitie si care pot fi oricand ale noastre, ci ne dorim mereu ceea ce e interzis si nu putem avea.

Filip spunea...

Frumos articol. Destul de greu digerabil.(adica scris mai cu filosofie)
Foarte concentrat.

Eu zic sa ii punem pe cei ce alearga dupa noi sa alerge dupa cei pe care ii alergam noi.
-scapam de efort;
-iesim din cercul vicios;


Un lucru cert la mine ar fi vointa de a razbate.

Toate cele bune.

Offshore spunea...

Angel@ Toti suntem copii, numai ca nu vrem sa recunoastem.

Offshore spunea...

Filip@

Eu zic sa ii punem pe cei ce alearga dupa noi sa alerge dupa cei pe care ii alergam noi.
-scapam de efort;
-iesim din cercul vicios;

genial :)))) asa sa facem!

Kiki spunea...

Eu una nu inteleg de ce trebuie sa alergam dupa ceva ce nu e bun? Se cam bate in cap totusi, pentru ca alergam dupa acel cineva atunci cand il cunoastem, nu? Teoretic asa ar trebui, ca doar nu ne uitam la persoana si spunem "Da, clar e ceea ce vreau." Si acum vine paranoicul: daca cunoastem persoana, ne place, alergam dupa ea...cand o prindem, de ce nu e buna?? :| Eu una nu inteleg asta...

Si momentan chiar nu stiu daca are sens ce tocmai am scris. :))

Offshore spunea...

kiki@ pai, tu poti cunoaste vreodata vreo persoana cu adevarat? noi nu ne cunoastem, da pe altii?

silvia spunea...

Dupa doi ani, eu inca mai alerg dupa un om care nu a fost sa fie al meu, atunci. Mi-am vazut de viata mea, insa el a fost mereu prezent in mintea mea. Ar fi putut iesi ceva, daca si-ar fi invins firea emotiva si i-ar fi picurat cineva in suflet putin curaj, insa......La randul lor, altii alearga dupa mine, dar simt ca nici unul nu poate avea un loc in sufletul meu.....De curand, am intalnit o tipa ce ii este buna prietena. Omul este cuplat dar eu tot alerg dupa el si nu-mi pierd speranta.....E posibil ca vanatorul sa-si insuseasca in final, "prada". De ce mai sper la omul respectiv? Pentru ca toate au un sens pe lumea asta si se intampla atunci cand abandonam toate jocurile umane :) Pentru ca oamenii au vrut mereu mai mult....Idealul este simtirea noastra si atat :) Fiecare din noi percepe idealul in propriul mod si reteta iubirii este creata de fiecare in parte, indiferent cat este sau nu de sigura :) E urata relativitatea asta, vazand acum totul din exterior, dar este necesara din simplul fapt ca putem invata atunci cand un lucru sigur devine relativ si apoi se sfarseste. In viata, nu putem iubi fara sa ranim pe altcineva. Nu exista bucurie fara suferinta si nici suferinta fara bucurie. Este inevitabil, este spirala vietii :)

cRiS spunea...

din nou se ajunge la egoism si la iubirea care de fapt nu este iubire adevarata, este doar un capriciu, este nevoia NOASTRA de a ne simti impliniti, consideram ca persoana aceea TREBUIE sa ne apartina, la fel cum si alii vor sa ne posede pe noi. de fapt persoana dupa care ar trebui sa alergam in primul rand suntem chiar noi...

Kiki spunea...

Pai nu o poti cunoaste cu adevarat, dar atat cat stii despre ea ar trebui sa fie deajuns ca sa te hotarasti daca merita sau nu. Eventual mai astepti ca sa mai cunoasti inca putin. De ce sa alergi degeaba? :| Macar sa merite putin osteneala...


Si da, nici noi nu ne cunoastem...

Offshore spunea...

silvia@ doi ani? nu-i cam mult?

Offshore spunea...

cris@ pai, nu stiu daca este tocmai egoism, de aia ma tot intreb...

Offshore spunea...

kiki@ daca noi nu ne cunoastem, crezi ca putem sa cunoasteam ''putin'' o persoana?

Kiki spunea...

Nu am zis ca nu ne cunoastem deloc. Doar ca nu ne cunoastem complet.
Si da, cred ca putem cunoaste o persoana. Putin sau mai mult depinde doar de noi.


Pana la urma, toata alergarea asta inutila de care vorbesti o fac oamenii care nu vor sa cunoasca si aleg sa alerge degeaba, in goana dupa iluzii. Full stop.

Offshore spunea...

kiki@ facem un pariu? Te pot lasa sa vb cu mine un an de zile, sa mi pui toate intrbarile din lume, vrei sa vezi ca nu o sa ma cunosti deloc? Daca o sa am putin noroc, o sa postez si acel articol cu care va tot amenint, dar cum tot spun, el nu poate fi pus pe blog, avand in vedere ca am semnat niste chestii, dar cand o sa fie publicat, atunci te anunt - acolo exprim foarte clar de ce omul nu poate fi cunoscut. daca rasfoiesti blogul mai atent, o sa vezi ca si aici se vede destul de clar:)

Kiki spunea...

Hai ca ajungem sa fim ca la piata si mie nu-mi place. :| Metaforic vorbind...

Dar pana la urma totul e o parere. Eu sunt de parere ca da, poti cunoaste un om, tu esti de parere ca nu, nu-l poti cunoaste. Fiecare om are piticii lui, gandurile lui, ideile lui, gusturile lui si parerile lui. Si fiecare poate demonstra ceea ce crede. Si eu iti pot demonstra ca e asa cum iti zic eu. E o chestie de logica si psihica toata treaba asta.

Si astea chiar au fost ultimele cuvinte pe care le-am zis in legatura cu postul si discutia asta. :P

silvia spunea...

Este, dar cum firea umana nu se cuminteste niciodata.....Deh.....Speranta moare ultima :))

Faceți căutări pe acest blog