Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

marți, 14 septembrie 2010

Zenobia mea


,,fiecare îşi comunică erorile cum poate iar ele cuprind totdeauna un pic de adevăr; ceilalţi înţeleg cât pot; fiecare spune mai puţin decât înţelege şi înţelege mai mult decât i se spune, iar ce înţelege nu i se spune, fiindcă ce i se spune nu înţelege, şi aşa mai departe.ʻʻ
                                                                              Gellu Naum - Zenobia

            Este aşa de viermuită în propriile trăiri încât se salvează de la orice formă superficială de viaţă. Zenobia mea are trăsături de zeiţă, pierdută într-o lume lovită de ciment şi fum. Ea este precum noaptea care nu încetează să mai cerşească lumină. În chipul ei se găseşte punctul de fugă al întrebărilor mele. În ea se găseşte incertitudine împletită cu iz de certitudine. Am tot umblat prin ascunsul fiinţei mele şi am ajuns să-mi înec proiectivitatea dorinţelor cu mirosul efemer al Zenobiei mele. În culoarul desenat de mine am schiţat şi iluzia tuturor certitudinilor ce au trecut prin viaţa mea. Până la Zenobia am iubit, dar am iubit cu rest, cu neşansă, îndeobşte că am lăsat, mereu, un gol, o tablă pe care să desenez cu un burete ud şi avid de perfecţiune. Nu am ştiut şi poate că nu am putut să pun la zid o certitudine, nu am putut să probez cu adevărat orice minciună, căci idealul se ascundea în mine aşa cu apa se împletea cu vinul, am avut de ales şi totuşi de destrămat o minciună adevărată, Zenobia a fost etalon, dar şi crimă, a fost valoare şi devalorizare a tuturor valorilor, a fost punct de foc şi răscruce, nihilism şi pată crescândă de voinţă. 

11 comentarii:

Achilina Ceacăreanu spunea...

Zenobia, Zenobii…

©achilinaceacăreanu

Zenobia este idealul cu care compari totul; dar nu rămîi la ea, deși îți pare a fi ceea ce 'vrei', idealul, pentru că viața este o călătorie și nu vrei să ratezi alte peisaje, pentru că vrei să ai alte experiențe pe care să le compari cu ea și cu care s-o compari (!?), poate pentru a-i proba statutul de ideal (?), atîta doar că idealul îți scapă, căci, de fapt, tu sau naratorul lui Naum nu o trăiește pe Zenobia, trăiește într-o latură a ei, iar toate celelalte peisaje / femei sînt văzute prin ochii lui purtînd un monoclu cu numele Zenobia, căci le vede prin ea, le traduce în ea, le gîndește în lumina (și în umbra) ei.

Cum ai spus, pe Zenobia nu o întîlnește decît la început și la sfîrșit. Întrebarea este ce pierdere este mai mare? Să o pierzi pe Zenobia, dar să vezi lumea, ori să pierzi lumea, dar să o ai pe Zenobia? Faptul că ea îl așteaptă nu înseamnă că o și are, este acolo...ar putea să o aibă, dar pentru asta trebuie să întindă mîna și, poate, să-și întoarcă fața de la lume (femei/peisaje). Acum îmi amintesc de dragul tău Heidegger, cu 'în potență' și 'la-ndemînă'...cam așa și cu Zenobia, este acolo fără să fie, adică, poatesă fie doar, și va fi doar dacă se va decide să fie, iar decizia nu este a ei, ea nu poate decît să aștepte...Principiul pasiv e, doar, femeia, nu? Sau poate ea 'să-l cucerească', să aibă ea asul în mînecă ce-l va cuceri pe acest bărbat cu succes la femei, cheia ce-l va atrage fără să-l încuie în vreun beci obscur, lampa?

Cum prespun că narațiunea este la persoana I, un eu care se povestește și o Zenobie care, în realitate, este absentă, prezentă doar prin cîteva replici și cunoscută doar prin ochii lui - de unde îndoiala că ea va fi fost așa cum este descrisă și totodată farmecul - nu pot a nu mă întreba cum ar fi fost dacă ar fi avut și ea romanul ei, cum ar fi scris Zenobia? Ideea apare și la Anton Holban, Ioana sau o moarte care nu dovedește nimic, unde naratorul ce-și scrie jurnalul se întreabă cum ar arăta un jurnal scris de Ioana. Teoria din spatele întrebării este simplă, fiecare percepe lumea și oamenii distorsionat, dintr-un singur unghi, un punct de vedere personal și, prin asta, îngust.

Poți încerca să vezi din punctul de vedere al celuilalt, s-ar putea să-ți și reușească, deși poate doar parțial, dar întîi vei vedea de unde stai tu.

[urmează continuarea, limita de caractere, după cum bine știam, este de 4,096...]

Achilina Ceacăreanu spunea...

Zenobia, Zenobii…

©achilinaceacăreanu

Zenobia este idealul cu care compari totul; dar nu rămîi la ea, deși îți pare a fi ceea ce 'vrei', idealul, pentru că viața este o călătorie și nu vrei să ratezi alte peisaje, pentru că vrei să ai alte experiențe pe care să le compari cu ea și cu care s-o compari (!?), poate pentru a-i proba statutul de ideal (?), atîta doar că idealul îți scapă, căci, de fapt, tu sau naratorul lui Naum nu o trăiește pe Zenobia, trăiește într-o latură a ei, iar toate celelalte peisaje / femei sînt văzute prin ochii lui purtînd un monoclu cu numele Zenobia, căci le vede prin ea, le traduce în ea, le gîndește în lumina (și în umbra) ei.

Cum ai spus, pe Zenobia nu o întîlnește decît la început și la sfîrșit. Întrebarea este ce pierdere este mai mare? Să o pierzi pe Zenobia, dar să vezi lumea, ori să pierzi lumea, dar să o ai pe Zenobia? Faptul că ea îl așteaptă nu înseamnă că o și are, este acolo...ar putea să o aibă, dar pentru asta trebuie să întindă mîna și, poate, să-și întoarcă fața de la lume (femei/peisaje). Acum îmi amintesc de dragul tău Heidegger, cu 'în potență' și 'la-ndemînă'...cam așa și cu Zenobia, este acolo fără să fie, adică, poatesă fie doar, și va fi doar dacă se va decide să fie, iar decizia nu este a ei, ea nu poate decît să aștepte...Principiul pasiv e, doar, femeia, nu? Sau poate ea 'să-l cucerească', să aibă ea asul în mînecă ce-l va cuceri pe acest bărbat cu succes la femei, cheia ce-l va atrage fără să-l încuie în vreun beci obscur, lampa?

Cum prespun că narațiunea este la persoana I, un eu care se povestește și o Zenobie care, în realitate, este absentă, prezentă doar prin cîteva replici și cunoscută doar prin ochii lui - de unde îndoiala că ea va fi fost așa cum este descrisă și totodată farmecul - nu pot a nu mă întreba cum ar fi fost dacă ar fi avut și ea romanul ei, cum ar fi scris Zenobia? Ideea apare și la Anton Holban, Ioana sau o moarte care nu dovedește nimic, unde naratorul ce-și scrie jurnalul se întreabă cum ar arăta un jurnal scris de Ioana. Teoria din spatele întrebării este simplă, fiecare percepe lumea și oamenii distorsionat, dintr-un singur unghi, un punct de vedere personal și, prin asta, îngust.

Poți încerca să vezi din punctul de vedere al celuilalt, s-ar putea să-ți și reușească, deși poate doar parțial, dar întîi vei vedea de unde stai tu.

[urmează continuarea]

Achilina Ceacăreanu spunea...

Zenobia, Zenobii

[continuare]

©achilinaceacăreanu

Așadar, ce faci? Decizi să nu te implici pentru că nu vrei o relație? Zenobia te va aștepta, dacă este o Zenobie, iar de nu, va face precum femeia care aștepta a lui Andrei Makine, va aștepta pînă la un punct, apoi se va arunca în brațele unui oricui, dezamăgită, nemaiașteptînd nimic sau așteptînd doar nimicul. Zenobia va fi mereu acolo, just, problema se pune dacă este îndeajuns.

Dincolo de subiect - prin lupa Zenobiei lui Naum - am visat odată / o dată că eram bătrînă (chiar o singură dată...și într-un timp fără importanță). Îi spuneam unui bătrînel - așadar, și acest EL îmbătrînise - că eu aveam să mor în acea noapte, să nu se sperie, să știe ce se va întîmpla. Precum Casandra, nu sînt crezută. 'Lasă, n-ai să mori. Am eu grijă de asta. Lasă-te pe seama mea.' Văzînd că nu înțelege, îi spun, într-o glumă ușor amară: 'Singura dată cînd îmi voi pune viața în mîinile tale, voi muri.' Aș fi vrut să mă văd murind, să-l văd că-mi dă dreptate, ori să fi știut el mai bine, nu conta, dar a sunat alarma de la telefon- era vremea să mă trezesc...Să fi fost el 'Zenobia' mea? Căci, din moment ce nu-mi pusesem niciodată atîta încredere în el, dacă nu-mi lăsasem viața în mîinile lui, e de presupus că fusese doar un posibil EL - poate unul ce mă aștepta precum Zenobia lui Naum? Sau el însuși un Naum...cu vreo Zenobie ce se poate să nici nu fi fost eu. Singurul indiciu, eram amîndoi bătrîni și eram amîndoi...ca în Jeux d'enfants?! De fapt, cam așa și acolo, cei doi se caută și fug unul de celălalt, fiecare o Zenobie pentru celălalt...Și acolo îmbătrînesc...dincolo de moarte?

[urmează continuarea]

Achilina Ceacăreanu spunea...

Zenobia, Zenobii…

©achilinaceacăreanu


O ultimă întrebare: Zenobia îmbătrînise într-o clipă (doar așa știu femeile să-mbătrînească, ori poate doar așa pare), dar el? Nu îmbătrînise și el, nu-l ajunsese și pe el timpul?

Se spune că drumul, iar nu destinația contează. Viața lui a fost drumul către Zenobia, circular, căci de la ea a plecat. Dar nu s-a bucurat niciodată de destinație! Ce folos să ajungi în nu știu ce loc dacă acolo vei muri? Ce conteză mai mult, efortul de a ajunge de unde ai plecat, totodată experiența, sau savurarea locului? Să fii precum Kant, să nu-ți părăsești locul (Zenobia), pentru că (știi??) că acolo vei reveni sau să vezi lumea? Dar, cum Zenobia este mobilă, poate că lumea poate fi văzută și cu Zenobia...dar atunci se pune problema dacă nu cumva, cu Zenobia, lumea nu mai are decît un gust fad prin comparație...ei...și cînd probezi totul cu referire la un ideal, nu are același gust fad? Cu gust va fi avut viața acestui personaj cînd compara totul cu Zenobia? Și, mai mult, chiar era ea idealul? Dacă da, atunci a pierdut-o pe Zenobia, căci n-a știut să se bucure de ea - a avut-o, fruct dat în copt, abia pîrguit, l-a lăsat într-un colț și a plecat prin fermă; cînd s-a întors, viemele vremii își croise drum în ea, viețuise în ea și acum viermuia bătrînețea în ea.

Ca încheiere, Zenobia nu este oare cea mai…mai cum? Niciun cuvînt nu se potrivește…nu mai înțeleaptă, nu mai cîștigată, nu mai clarvăzătoare…poate cea care are o privire mai impede? Nu, nici așa, doar MAI. Căci, pînă la urmă, acest personaj care o caută este idealul ei, altminterea nu l-ar aștepta. Oare nu știe ea, spre deosebire de el, că nu e loc de altul, că nu are sens să compare mulțimea cu idealul acesta? El încercă, caută, vrea să probeze…ca un copil căruia I se spune ce se va întîmpla, dar care îți încearcă norocul…ca un Oedip ce știe ce se va întîmpla, dar care caută…știind ce va găsi?Dar ea e Sibylla și Casandra totodată, doar că refuză să vorbească. Ea știe că el este EL, că el va fi bătrînelul acela de la sfîrșit, dar tace. De ce taci? Spuneai într-un articol (l-am căutat, nu l-am găsit…pune tu, te rog, link-ul pentru mine) că iubirea nu te va trage de mînecă pentru a-ți spune că ea este, că este EA, că nu mai ai de să cauți. Cam așa și această femeie, această Zenobie. Dacă ar face-o, n-ai detesta-o? Ai avea tu încredere că este ea? Chiar dacă ai știi că este?

Și Zenobia, și Zenobiile stau și așteaptă…personaje ce se tem că voi fi întemnițate, iar nu eliberate…poate că Zenobia ți-ar spune be free…pentru a șopti be with me…poate că adevărata libertate e acolo – depinde de ce vrei să te eliberezi, de lanțurile incertitudinilor tale, ori de Zenobia la care vei reveni oricum?

Un ultim personaj…avea Mircea Eliade o povestire, La țigănci. Gavrilescu, fire de artist, o pierde pe Hildegard. Și el se pierde în cotidian…și o găsește…ei, bine, tot în moarte. Dar dacă dincolo de moarte nu este nimic? A pierdut-o. Adică, n-a trăit. Iar de-ar fi găsit-o în viață, la acea vîrstă, tot ar fi pierdut-o, căci moartea apare cînd ești încă în viață…

Evident, doar speculații...

PS ©achilinaceacăreanu
textul nu se va reproduce fără acordul autorului - îmi cer dreptul de autor!

Offshore spunea...

Nume@ Ar fi fost pacat sa l vad doar eu:)

Nume, Achilina Ceacăreanu...șamd spunea...

Poate-l și public, de crezi că-mi cer dreptul de autor! Țin prea mult la ce-i al meu :)) Și tu, mă deconspiri așa... :P

Offshore spunea...

Nume@ Ti am citit restul lucrarilor. Chiar sunt ok:)

Nume spunea...

Merci - îți apreciez efortul. :)

Achilina Ceacăreanu spunea...

Cam tîrziu, dar am găsit articolul pe care-l căutam - din întîmplare numai. Iată citatul pe care-l parafrazam și link-ul:

''Pentru că nu știm ce vrem. Pentru că atunci când credem că știm ce vrem, nu mai vrem. Pentru că atunci când ai, vrei altceva. Iar dacă vrei altceva, nu mai ai ceea ce ai avut înainte. Aici apare problema. Oare iubirea ar trebui să intervină, să ne facă cu mâna, să zâmbească și să spună - măi, aici este locul, nu este nici în față și nici în spate, e lângă tine, nu mai căuta nimic, crede-mă, că doar sunt iubire. Oare? Sunt persoane care caută amăgiri. Fug de singurătate, se aruncă în tot felul de mizerii, normal, le fac rău mai târziu. [...] Aș trece de la 'cunoaște-te pe tine însuți', la a fi sincer cu tine însuți.''

http://offshoregeo.blogspot.com/2008/04/in-doi.html

Offshore spunea...

Achilina Ceacăreanu@ Acum e mai bine! :) Lipsea veriga.

Achilina Ceacăreanu spunea...

Atunci n-aveam timp, cînd am avut timp să mai arunc un ochi pe aici, așa, haotic, am dat peste articol - aveam impresia că e mai recent, de aceea nu-l găseam :P

Acum că am dat și link-ul nu mi se mai pot aduce acuze nici de plagiat, nici de a fi citat un tect inexistent al vreunui autor inexistent :)

Faceți căutări pe acest blog