Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

joi, 9 septembrie 2010

Lupta

      Am învăţat de mic că, pentru fiecare lucru, trebuie să dai un pic din coate. Nici nu aveam cum, forţat de împrejurări fiind, am ales, să-i spunem, calea cea dură. Şi, nu regret. Acum, ştiu că am în mână un ţinut care mă face mai puternic. Am ceva ce nu credeam că o să am, dorinţă de luptă şi totuşi nimicnicie. Ţin minte, prin clasa a doisprezecea, la ora de filosofie, profesorul meu drag a întrebat, de fapt, m-a întrebat: Cât din tine este tine? Aşadar, obsesiile sunt, deşi sună ciudat, premisele ce ţin să omoare fanatismul. De la ideea asta am făcut tot ceea ce am făcut. Absolut totul. Am de gând să destram fanatismul pornind de aici. Aşa arată tabla de lucru: Cât din noi este în noi? Poate că sună anost, dar de fiecare dată ştim să vedem totul ca pe o scândură rece, inclusiv când vine vorba de om. Ne omorâm între noi pentru că ştim cu certitudine ce este bine şi ce este rău. Luăm decizii cu privire la toate şi nimic. Arătăm cu degetul! Şi, totul, pornind de la ideea că noi ştim, în parte, cum stă treaba cu fiecare în parte. Că în ograda noastră totul este ca la carte, desenat după o voinţă ce ţine să ne arate cu tărie că noi nu dăm greş, că propriile noastre idei sunt cele mai rotunde şi gustoase. Dacă greşim? Dacă lumea nu este tocmai o proiecţie naivă prin care aşa-zis-ul conştient îşi ascute dinţii? Dacă ceea ce susţinem cu mâna pe inimă este tocmai o proiecţie a măştilor scurse în noi? Ei bine, cât din mine este mine? Dacă eu moştenesc genetic trăsăturile genealogice ale familiei mele, dacă eu trăiesc într-o lume cu o cultură moştenită, dacă tot ceea ce există a fost cu mult înainte de mine inventat de alţii, dacă limbajul se rezumă la nişte principii din logica elementară? Pot eu să mă rup complet de lume? Pot eu să fiu un nihilist feroce? Putem, noi, să cunoaştem cu adevărat natura noastră? Cu siguranţă, nu. Cu toate acestea, ştim un lucru, că ceea ce ne aparţine este pus deoparte, dar asta nu înseamnă că am ajuns la punctul în care natura umană poate fi definită, poate fi cunoscută, pusă pe tapet. În altă ordine de idei, omul nu este o fiinţă raţională, nici politică, nici socială sau un amestec de acţiuni ce definesc întreaga sa natură, omul nu este în cutare fel, tocmai pentru că mereu se mişcă, se ascunde, se proiectează spre un-altul, prin ceea ce vede, prin ceea ce face, prin dorinţă, durere, amestec sau chiar frânare.   


15 comentarii:

La Rose Jaune spunea...

e bine sa nu uitam niciodata ca ne-a fost si greu in viata. si sa nu uitam, macar in sinea noastra, de unde am plecat.

Lacrimi sterse spunea...

''Ne omorâm între noi pentru că ştim cu certitudine ce este bine şi ce este rău'' Din cate imi amintesc eu, sustineai ca nu exista termenul de ''bine'' si ''rau'' pentru tine, mai stii? In fine... de acum cand spui ceva, ai face bine sa si crezi ce spui. Oricum, subiectul imi place. Si apropo? Pana la urma cat din tine, este tine ?

Offshore spunea...

La rose jaune@ Nu uitam de unde am plecat, dar nici sa traim acolo...

Offshore spunea...

lacrimi sterse@ Se pare ca nu ai inteles nimic. Dar, nimic, exact pe invers, prost, aiurea, si mai mult imi dai si lectii. Citeste mai atent, ideea tocmai aia era ca nu exista bine si rau, ca nu exista certitudine cu privire la noi, dar la altii? Nu mai lua cuvintele ca atare, ca la clasa a treia.

swe33t spunea...

...Am ramas placut surprinsa de acest text, intotdeauna mi-am pus intrebarile acestea...dar inca niciodata cu voce tare. Sunt intru totul de acord cu acest text. De multe ori stau si ma gandesc..."daca tot ceea ce exista a fost cu mult inainte de mine inventat de altii" ..dupa cum zici si tu..atunci eu ce rost mai am, noi toti...fiecare isi face un rost...dar oare este cel potrivit? ...si iar...care e cel potrivit? ....

Marioara spunea...

am trimis comentariul de mai sus inainte sa-mi fac un blog, ....uite mi-am facut, dar nu stiu daca o sa reuesc sa pun ceva util pe el..:D sper sa ma ajuti cu mici sfaturi, am incredere in tine:) :D

Herta Lucescu spunea...

Pana la urma, traim intr-o jungla moderna.


Poate e putin departe de articolul asta.. Dar, ai citit Dianetica?

Offshore spunea...

sweet@ Rostul se gaseste mereu in orice. Nu trebuie sa dramatizam, ideea nu este ca au fost lucruri inventate de altii. Eu am o vorba - Toti stim alfabetul, dar asta nu insemna ca putem sa scriem ca Eminescu.

Offshore spunea...

MArioara@ Ma bucur ca ti ai facut blog. Scrie orice, o sa vezi ca o sa fie bine:)

Offshore spunea...

Herta@ Nu am citit cartea.

fly2sky spunea...

Avem nevoie de un punct de reper..acela ar trebui sa fie acea parte din noi care este noi..altfel ne trezim ca luptam pentru cauze care nu sunt ale noastre. Ramane doar sa ne gasim pe noi insine..si pentru asta avem nevoie de lupte si experiente, dar dincolo de astea mai avem nevoie si sa constientizam ceea ce simtim..sa ne ascultam inima, sufletul :)

Herta Lucescu spunea...

Ar trebui:)

"Dianetica- Ron Hubbard"-> daca doresti.

One in a million spunea...

frumos

Offshore spunea...

Herta@ De obicei nu citesc sa nu fac ce mi se recomanda:)

Offshore spunea...

One in a million@Merci. Banuiesc ca te referi la articol:)

Faceți căutări pe acest blog