Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 15 septembrie 2010

Căutare în ascuns

     De fiecare dată căutăm propriile noastre urme. Nu putem să ne descotorosim de propria noastră putoare, de mănunchiul de oase ce putrezesc lasciv în noi. Vrem, nu vrem, ajungem să ne hăituim chiar şi atunci când ne este lumea mai dragă. Chiar şi când vine soarele peste noi, tot căutăm falaciosul sau mirosul perfid al indecisului. Firea umană, dacă a fost vreodată cusută, a fost cu aţă de întrebare, cu nemulţumire şi iz de sictir. Poate că aşa arată imperativul evoluţiei. Ne-am săturat să mai muşcăm porcul de coadă şi am trecut astfel la furculiţă. De aici şi importanţa măselelor de minte care or să dispară cu timpul. Evoluţia înlocuieşte himere cu oceane. În fine, ideea articolului de faţă ţine să ne arate că omul, plin de adrenalină, tinde să depăşească limitele impuse de corporalitate, dar, cu toate astea, el uită că nu nevoia de  concret îl înalţă, ci nevoia de pierzanie, de nimicnicie. Oricum, îmi place să cred că în toate se găseşte un sâmbure de adevăr şi că omul nu fuge toată viaţa după o poveste anostă. Căutăm şi scotocim tocmai pentru că nu avem pârghii, că suntem mici şi totuşi mari, că ne dorim să strângem incognoscibilul sub degetul nostru mic doar ca să ne jucăm cu seducţia poveştilor noastre. Omul, acest mamifer feroce cu gânduri-nalte şi obscure, acest ciot mic, lovit de tot felul de stele, caută în căutare să schimbe moştenirea animalică, caută să se rupă de natura lui sfântă, cea mundană, vrea să fie supra, să treacă într-o nouă dimensiune, alături de proiecţii şi utopii de tot felul. În căutarea sa, omul adânceşte firea lucrurilor, o strânge doar ca să-i fie mai uşor. Toţi fugim de dezordine, dar uităm că suntem un mănunchi haotic, avid de putere, suntem un concurs de împrejurări în care se găseşte însăşi coerciţia. Avem nevoie de libertate şi totuşi noi suntem propria noastră închisoare, propria baltă de sânge. Am uitat să mai fim în acord cu noi, ne-am îndepărtat aşa de mult de firea noastră cabalistică încât am ajuns să ne desenăm un nou decor, să trăim într-o nouă dimensiune, o realitate anostă şi perfidă ce ascunde adevărata noastră natura animalică. Hai să fim animalele ce-am fost şi să vedem că nu este aşa de rău! 

4 comentarii:

Herta Lucescu spunea...

Unii inca sunt animale..:)
Si din anumite puncte de vedere sunt si eu unul. E frumos sa fii animal..

Offshore spunea...

Herta@ Este minunat:) Zi mi din ce puncte de vedere esti tu animal? :)) Ca suna foarte haios.

Herta Lucescu spunea...

Probabil.. m-as asemui cu o felina.. Ei bine, daca studiezi comportamentul unei pisici, iti poti imagina.. Si nu ma refer la pisicelile alea ale lor.. Ci la partea salbatica in care isi vaneaza prada, apoi se joaca cu ea.. apoi o mananca.. Fiecare pentru el, scapa cine poate.. :)

Offshore spunea...

Canibalismul sexual, spun cercetatorii, implica consimtamantul masculului pentru ca el abordeaza femela, nu face nicio incercare sa scape si chiar pleaca capul si toracele catre gura femelei, in cazul paianjenilor, pentru ca aceasta sa poata sa mestece cea mai mare parte a corpului, in timp ce abdomenul ramane intact pentru injectarea spermei. Pisica, pisica, dar ce cotoi sunt unii! :))

Faceți căutări pe acest blog