Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

sâmbătă, 14 august 2010

,,Sus şi jos" sau un ghimpe ce stă pitit între o lacrimă şi un zâmbet



      Am învăţat de mici că nu este bine să suferim, să ne lăsăm conduşi de pata efemeră a lacrimilor. Racilele au fost, mereu, un mister tăios de care ne fereau părinţii cu ardoare. Dar frica de frică nu a sucombată niciodată, ea a fost întreţinută cu fiecare idee de bunăstare ce era menită să ne scoată din durere. De fiecare dată când ne durea ceva sau când ne doare, facem apel la minciună, la acel produs farmaceutic ce ţine cu tăiş să te scoată din focul încrucişat al insuportabilului. Cu toate acestea, fuga de durere, dacă stăm să privim aşa, nu a fost niciodată salvată, poate ţinută în viaţă. Orice individ ţanţoş, pus pe şotii, o să fie sortit unei prăpăstii pe măsura faptelor sale. Nimeni nu scapă de suferinţă, nu am avea cum de altfel, nu am mai fi noi, am ieşi din condiţia de om, am scoate din noi tocmai omenescul, prea omenescul, cum ar spune Nietzsche. 
     Frumuseţea omului se găseşte în sinceritatea lacrimilor sale. Când agonia te cuprinde, fie că e fericită sau tristă, te laşi vânat de prăpastia lacrimilor tale, cele care te fac frumos şi sincer. Ele te pornesc împotriva iluziilor tale. În spaţiul lacrimal găseşti zâmbetul şi orgasmul fiecărei himere. Fericirea se construieşte cu focul lacrimilor, cu mirosul sublim al erotismului îmbrăţişat de durere. Jocul este cel care ne pune pe o scenă şi nu scena în sine. Şi atunci, ceea ce ne conduce spre prăpastie este şi ceea ce ne-nalţă; chiar dacă există foc, trebuie să fie şi apă, ca noi să putem să trăim cu adevărat. Din acest motiv o lacrimă o să ţâşnească din tine şi când eşti pe moarte şi când te laşi pierdut de focul corporalităţii tale, de sexualitatea crescândă, care uniformizează şi banalizează, căci sexul este poarta comună a omenirii, dacă ar fi să ne luăm după Cioran. Şi, ca să înţelegem mult mai bine totul, trebuie să vedem că dincolo de o lume perfectă stă o lume imperfectă, o lume ce ţine să ne ridice, să ne poarte spre o nevoie fericită. 
      Nu există o stare de exaltare continuă, sinonimul fericirii, ci un ţinut în care forţele negative se îmbină cu cele pozitive. ,,Sus şi jos" este cântarul cel fără de calcul, este jocul viril, uns cu toate alifiile, cel care ne pune la încercare, cel care ne dă de mâncare în măsura în care ne şi flămânzeşte. Eşti sus, dar o să fii jos şi invers… Nu există armonie şi tipare metrice în spaţiul cauzal al omului, există joc şi dans, lacrimi şi zâmbete, un cor ce ţine să ne cânte cu dizarmonia faptelor noastre, cele pe care încercăm cu atâta violenţă să le sucombăm. Să nu uităm - jos şi sus… 

15 comentarii:

QED spunea...

Un optimist ar spune ca frumusetea omului sta in sinceritatea zambetului sau. Plus ca atunci cand ai senzatia ca pici de sus, te poti redresa in ultimul minut si poti prinde iar acea stare de exaltare care poate fi aproape continua, cum si viata e aproape perfecta, cum oamenii sunt aproape buni.... aproape jos si aproape sus...., niciodata la extremitati.

Offshore spunea...

qed: Asa este, niciodata la extremitati.

Herta Lucescu spunea...

Puteau totusi sa nu ne fereasca.. Acum majoritatea ar fi fost mai puternici. E mai bine sa suferi de mic.

Eu n-am invatat ca nu este bine sa sufar!

( Ador poza.. )

Offshore spunea...

Herta: Ai invat "genetic" si tot ai invatat. Toti fugim de durere, orice am spune...

Herta Lucescu spunea...

N-am zis ca nu fug de durere.. ca doar nu sunt proasta sa stau in calea ei:))

Offshore spunea...

Herta" Vad! Esti f agila! :))

constanteanul spunea...

sal , te intereseaza un schimb de link cu www.constanteanul.info ?

constanteanul spunea...

sal , te intereseaza un schimb de link cu www.constanteanul.info ?

free spirit spunea...

da, super articolul, imi place mai ales ideea de final:) bravo.

silvia spunea...

Lacrimile ne dezvaluie vulnerabilitatea, dar in acelasi timp, ne inalta. Devenim mai puternici dupa ce suferinta ne secatuieste timp de cateva zile, saptamani, luni....Uneori, urasc sa fiu umana. Pare mult prea greu....Ah, si am observat, ca daca vrei sa infrunti durerea, de multe ori, sau pur si simplu sa-ti risti propria fericire, parintii considera asta un act de rebeliune. Mda....Ciudat...

CC Power spunea...

dus si`ntors...

Vocea-de-departe spunea...

Mă întreb cât e suferinţă şi cât e explorare a limitelor în acest balans. Dacă vedem suferinţa ca pe o altă cheie în explorare, balansul sus-jos devine progres. Lent, dureros sau exaltant, dar progres. Spre sine şi nu în ultimă instanţă, spre lume.

Juliet spunea...

Şi eu care credeam că fericirea nu se construieşte, ci vine aşa, ca o părere, cum se scutură toamna castanele printre frunze şi uneori ai durerosul noroc de a-ţi pica una fix în moalele capului :)
Sunt oameni care nu ajung niciodată sus.

Offshore spunea...

Juliet@ asta pentru ca tintesc prea sus.

toobored spunea...

Cand incordam un arc, partea de sus coboara iar cea de jos urca. Asa se creeaza tensiunea ce va arunca sageata. Dar cat de departe va calatori sageata? Lansata la 90 de grade ea se va intoarce de unde a plecat. Lansata la 0 grade ea nu va strabate o cale prea lunga. Unghiul de 45 de grade va da nastere celui mai lung drum. Sus si jos. Renunta la ce e prea mult si accepta ce e prea putin.

Faceți căutări pe acest blog