Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 7 iulie 2010

Dramatismul plăsmuitorului



        De fiecare dată tindem să căutăm ascunsul în orice. De fapt, căutăm ceea ce se lasă mai greu de găsit. Fără o astfel de aplecare, viaţa ar fi banală. De pildă, actorul care se pierde zilnic în treburile cotidiene simte o nevoie acută să iasă din tipare, să se scotocească prin buzunarele umile şi să strige: am reuşit. Umblăm şi ne jucăm, iar dansul ne este străin când descoperim că ştim ce vrem. Şi atunci, de ce să nu avem parte de o nouă provocare? Grecia antică avea şi are valoare pentru că se scălda în tragic şi dans. Şi uite că acele provocări reprezintă temelia civilizaţiei contemporane. Mai exact, rolul omului în viaţă, rolul actorului care spune că este om, este o necunoscută care tinde spre o mare necunoscută. Sincronic cu frica de sine şi cu avântul nostru de a culege noi informaţii, care au scopul de a ne arunca în ambiguitate, stă acel fior care ne incită spre un mare nimic - acesta este cântul omenirii: o nouă provocare. Până la urmă, nu-i nimic rău, dacă privim în termeni creştini, este doar necesar. Dramatismul astfel derivat apare ca o simplă necesitate ce ţipă sacadat din frustările noastre meschine. Punct şi de la capăt.  
            Totuşi, ce este, până la urmă, dramatismul? Nu este, oare, el ceea ce zâmbeşte laconic la colţ de stradă? Nu este ceea ce ne face zilnic cu mâna când trecem pe lângă un lucru sau un nimic? Dramatismul este provocat de noi, el rage din necesarul timidităţii şi al pasiunilor nostre draconice pentru căţărat. Escaladăm viaţa precum munţii. Altfel spus, dramatismul se naşte din banal, din ceea ce pâlpăie încet, aproape deloc, din tăcere. Dramatismul este privit ca ultimul infractor care năvăleşte prin surprindere în viaţa noastră. Şi, uite aşa, ne seduce. Noi îl cucerim, îl ademenim cu profilacticul vieţii noastre, încât ne scuipă. Adrenalina dramatismului reprezintă punctul maxim, focul care pocneşte, petele care fac posibilă transvaluarea tuturor mecanismelor pertinente din viaţa noastră. Mai mult, dramatismul apare tocmai acolo unde nu este culoare, în locurile nepătate de haos. Însă, adrenalina dramatismului este doar un pretext pentru esenţa vieţii noastre. 
Offshore ascultă:

20 de comentarii:

Romanescu Ionut-Andrei spunea...

buna,frumos blog-ul si relaxant,interesant.Dar te rog lasa-mi si mie comentarii pe blogul meu: http://bluewolf-bluewolf.blogspot.com/

Offshore spunea...

andrei@ ti se pare ca suntem pe hi5?

Lady Bug. spunea...

stii ca am devenit o fana a blogului tau? imi place foarte mult ceea ce scrii :D

Offshore spunea...

lady bug@ chiar nu stiam asta:)))

Lady Bug. spunea...

aflii acum...nenea, nenea, un comentariu?:)) de ce sa cersesti comentarii? :-?:))

Offshore spunea...

ladybug@ imi dai si mie inca un comentariu? :)))

Lady Bug. spunea...

uite inca unuuuuu @-):)) mai vrei?=)) nu mai am, era ultimul disponibil in stoc :-< imi pare rau :-s:))

silvia spunea...

Si daca adrenalina dramatismului este pretextul, ascunsul poate reprezenta scopul vietii noastre?

silvia spunea...

Si daca adrenalina dramatismului este pretextul, ascunsul poate reprezenta scopul vietii noastre?

Offshore spunea...

silvia@ o sa primesti si raspunsul. articolul are 11 pag si a fost scris acum un an. deci, te mai astept, vorba aia: to be continued

silvia spunea...

Perfect, imi fac abonament la blogul tau :D Oricum, te am in blogroll ;)

Elza spunea...

da... ascunsul reuseste să scoata cate un nimic din fiecare noua provocare. adrenalina? - un lucru sau un nimic. :)

nice music :)

septembrie spunea...

Dar dacă nu ne descoperim? De ce are atâta importanță nimicul? Eu mă zbat de câteva zile într-un "nimic" pe care nu reușesc să îl numesc cumva....e un haos peste tot, în mine și în jur....

Offshore spunea...

Silvia@ eu cred ca aveai deja abonament:)

Offshore spunea...

Elza@ Merci:) adrenalina este cantul care ne scoate din banal...

Offshore spunea...

Septembrie@ Nu este nicio problema, este normal sa simti haosul. Viata nu este organizare, ci haos. ceea ce face noi, in fiecare zi, tine de modul in care legam haosul. problema nu ar fi daca l am constientiza, problema este ca am uitat de el. Nimicul este cel mai important, este cel care te face sa vezi ca viata in ansamblu nu are un sens, ci o tinta spre care te poti indrepta mereu. asta te tine in viata, culmea, nimicul, si nu ceva concret.

septembrie spunea...

Cam ai dreptate...nimic-ul ăsta ne înconjoară, probabil îl traducem în material....dar și ăsta până la urmă tot un nimic este...efemer

silvia spunea...

Shhhh......ramane secret, bine? :P

p.s: atunci o sa-l prelungesc :D

Offshore spunea...

septembrie: nu stiu daca am dreptate, dar e important sa avem ochii deschisi:)

Offshore spunea...

Silvia: Ok. fac reducere in cazul asta:)

Faceți căutări pe acest blog