Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Despre mizerie

    
     Se spune că în făgaşul tristeţii se găseşte lacrima perfidă a lucidităţii. Că în plictisul cu care se naşte scepticul stă un pilon care stinge orice vară toridă. Îmi doresc să cad din vacuitatea care mă paşte şi să nasc o noemă. Un ţel de care să mă rup sau să mă sting. Nu am ştiut niciodată să-mi schiţez lupta cu care se joacă luptătorii; mereu am fost sau m-am poticnit de un fior rece. Falsa putere dă impresia oamenilor că sunt nemuritori. Lipsa ei face din noi nişte monştri în chiloţi. Nu ştiu ce vreau, am ajuns în punctul în care aleg să mă scufund şi nu să mă ascund. Mă pun în faţa iluziilor mele şi le zidesc cu foc. Mă pun pe mine ca pion în slujba inutilă a haosului. Viaţa nu are sens, moartea nu are sens. Orice trecere de pietoni, orice pod construit sau sistem de drept înseamnă organizare şi falsificare a haosului în care trăim. Noi căutăm sensuri într-o lume plină de himere. Noi ne vindem iluziei că deţinem mai mult decât putem duce. Trebuie să înţelegem focul, apa, deznădejdea, mizeria, goliciunea golului, trebuie să încetăm să ne vindem iluziei de a pune nume şi de a da definiţii. Omul este om! Nu e animal raţional, nu e nici fiinţă politică, nici client şi nici sclav! Hai să devenim, să ne contopim în mizeria comună şi să volatilizăm adaosul de stupoare. Hai să nu mai mimăm, să nu ne mai ascundem după degete…

Offshore ascultă:

9 comentarii:

doina spunea...

o postare inteligenta, logica si de bun simt. Destul de adanc construita si gandita, concisa si la obiect.
mult mai interesanta decat majoritatea articolelor de ziar.

si daca ar fi sa ma iau dupa ce observ, ziarele cred eu, ca "devin" (ca tot vorbeai de devenire) absolut inutile si se autoexclud, iar in cativa ani vor disparea de pe piata.
abia se mi salveaza copacii, ca si-asa se taie inutil pentru a hrani guri inutile lumii care fac umbra degeaba pamantului si nu-si vad adevaratul loc in societate..nedevenind ci stagnand in aceeasi mediocritate cu zecile de ani.

Ramona spunea...

Am citit prima si ultima fraza, de mai multe ori, bineinteles dupa lectura (recunosc, nu foarte usoara) intregii postari. Cred ca pentru a respecta ultimul tau sfat si pentru a ne trezi din "mizeria" in care traim, e nevoie doar de cuvintele tale din final (imperativ rostite), pentru a ne da seama unde gresim si ce ne face existenta falsa.

septembrie spunea...

"Orice trecere de pietoni, orice pod construit sau sistem de drept înseamnă organizare şi falsificare a haosului în care trăim"...o organizare la care nimeni nu și-a dat acordul, la fel cum un părinte, îi impune ceva copilului lui...pentru-că așa consideră că e bine. O organizare peste care nu trecem și nu încercăm să o schimbăm...și nici nu am putea..Dar, dacă am lipsi trecerea de pietoni de sens...nu ar mai avea niciun scop și majoritatea ar fi debusolați și pierduți. Le-ai fura linia pe care trebuie să meargă...Dacă ai strica un pod, nimeni nu s-ar arunca în apă....ar ocoli sau ar sta să se vaite pe margine..., iar sistemul de drept nu face altecva decât să ne îngrădească mințile și să le dirijeze doar spre ceea ce se cunoaște....

Offshore spunea...

Doina@ Multumesc. Exact cum ai spus tu o sa se intample cu ziarele. In america au dat deja faliment. In vreo 3 ani de zile blogurile o sa detina puterea si majoritatea or sa devina comerciale.

Offshore spunea...

Ramona@ Eu nu am zis ca omul trebuie sa fuga de mizerie. Si daca ar incerca, tot la ea s-ar raporta. Cioran spunea In Amurgul Gandurilor ca mizeria este proprie omului. Si eu cred la fel.

Offshore spunea...

Septembrie@ Orice sistem de drept, pod, drum, in esenta este bun. Insa, aparatele noastre cognitive, cele cu care construim aceste minunantii sunt si cele care ar treb sa ne ajute sa ne putem da seama de lumea in care traim: Aici e problema.

Printre ganduri spunea...

Succes si tie !

Offshore spunea...

Claudia@ merci:)

silvia spunea...

Hai sa fim noi, asa-i? Hai sa traim si atat :) Fiecare in propriul mod :)

Faceți căutări pe acest blog