Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

vineri, 25 iunie 2010

Un an de la moartea lui Michael Jackson


Incercăm să ne schimbăm, însă schimbarea nu vine doar cu o simplă voinţă, ci cu nevoia adevărată de a simţi că traieşti într-o stare de compromis. Omul, din egoism, face şi desface lucruri, dar niciodată nu acceptă că există şi alţii. O lume mai bună înseamnă o lume lipsită de fanatism.

            A trecut un an de când "omenirea" a învăţat sau şi-a adus aminte că o să şi moară. Egocentrismul exacerbat al omului nu permite cu adevărat să descoperim frânturile realităţii în care trăim. Aşa că, în lumea noastră plină de stele, ne-am desenat nişte idealuri la fel de măreţe. Omul a  devenit un Zeu, un produs care şi-a propus să ne facă nemuritori. Însă, odată cu moartea celui mai "mare" om, omenirea şi-a readus aminte că trăieşte pe pământ, şi nu printre stele. Uneori, o palmă este mai lucidă decât o mie de argumente. Normal, o palmă "morală". Mă gândesc şi acum că menirea mea este tocmai aceea de a desluşi căile falacioase ale fanatismului. În viaţa mea de om simplu o să vreau să dezbin, poate să mă sacrific chiar, dar să distrug în cele din urmă toate porţile fanatismului. Din fanatism se fac cele mai mari crime, chiar şi cele mai mici. Tot din fanatism nu putem să înţelegem oameni, să ne dăm seama că nu deţinem răspunsuri supreme. Ciudat este că şi iubirea se cultivă cu un strop de fanatism, chiar şi cele mai bune gânduri se schiţează cu un pumn de fanatism, însă lumea trebuie să înţeleagă că habotnicia nu este o soluţie pentru o viaţă mai bună. Ca să trăieşti mai bine, nu îţi trebuie o lume care să se închine la tine, ci o lume care să nu vină peste tine.   


Also in English. Click here.

10 comentarii:

Iulia Julia spunea...

Foarte bun articolul! Mi-a placut si m-a relaxat inainte de calatoria pe care urmeaza sa o intreprind!
Sa ai un weekend frumos!

Offshore spunea...

Iulia: Multumesc:)

Dragos FRD spunea...

"Ciudat este că şi iubirea se cultivă cu un strop de fanatism, chiar şi cele mai bune gânduri se schiţează cu un pumn de fanatism, însă lumea trebuie să înţeleagă că habotnicia nu este o soluţie pentru o viaţă mai bună". Excelenta fraza! N-am prea inteles legatura articolului (foarte bun) cu un mascarici precum Michael Jackson, dar in fine.

Offshore spunea...

Dragos@ Imi plac oamenii care nu folosesc cuvinte nepotrivite. Mascarici, prost, urat, frumos...nu are sens sa generalizam. Data viitoar voi fi nevoit sa ti dau ignore, daca nu te controlezi.

septembrie spunea...

Da, și sunt exact 13 ani de când Jacques-Yves Cousteau nu mai e....(adică ieri, 25.05.2010) dar cine își mai aduce aminte de el..?

Inca una picata de pe marte spunea...

corect, corect, insa omul nu poate trai fara nici un ideal (zeu, cum il numeati dv.). iar cum de Dumnezeu nu e nimeni sigur ca exista pentru ca "nu l-a vazut nimeni", prefera sa-si aleaga un zeu mai palpabil

Offshore spunea...

septembrie@ ne aducem aminte de toti, asta e ideea. noi, turma, traim intr o lume pictata de personalitati.

Mihnea spunea...

Partea proasta in toata povestea cu fanatismul este ca daca te iei la lupta cu el fara a deveni la randul tau un fanatic al acestei lupte vei fi ars pe rug foarte devreme. Adevarat, se poate zice ca fiecare trebuie sa-si controleze PROPRIUL fanatism, si de aici pleaca tot, insa mereu tu mai mult decat mine vorbeai despre societate si starea de a fi laolalta cu ceilalti... deci ce-i de facut cu fanatismul altora? Chiar destinul lui MJ arata cat de usor pot fi rapusi pana si cei mai seriosi luptatori impotriva acestuia.

rory spunea...

De necrezut că a trecut deja un an...

baldovin spunea...

Mersi de commentul de pe "concept". Pe opinium lucrez de mai bine de 1 luna la o serie de articole referitoare la psihicul lui Michael Jackson:

http://www.baldovin.blogspot.com/

Nu-i gata inca dar luna asta il voi termina.

toate bune!

Faceți căutări pe acest blog