Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

duminică, 13 iunie 2010

Despre apropiere

    
     În singurătatea proprie care se naşte la orice pas există totuşi un zâmbet sau, poate, o lacrimă. Şi omul, adică singurătatea, trebuie să fie complementar unui alt lucru. Viaţa are moarte, iar moartea are viaţa. Toţi au ceva. Omul are singurătatea, fiinţa sa, fiorul care pâlpâie latent în el. Culmea, noi fugim de singurătate, adică de noi. Ca să fii singur-singur nu ai nevoie de o cameră care să te ţină de mâini şi de picioare, ai nevoie de o turmă care dansează în jurul tău. Singurătatea nu o simţi niciodată între patru pereţi, o simţi tocmai atunci când nu vrei să o simţi, când eşti prins de vâltoarea cotidiană, când spui cu mâna pe inimă că nu eşti singur, exact atunci… Noi fugim de noi şi astfel ne apropiem. Spuneam acum ceva vreme că „Depărtarea este o nevoie subită de apropiere“ -  poate că ar trebui să medităm un strop mai mult, oleacă, cum spun moldovenii. În apropiere se naşte orice dezgust neautentic, dar şi autentic. Poţi fii neautentic pentru că fugi de tine. La fel, poţi fii autentic tocmai pentru că nu fugi de tine. Apropierea nu înseamnă, neapărat, un cuib cald. Poate fi un lacăt sau o peşteră.  

6 comentarii:

silvia spunea...

Sau o ploaie de vara, care sa-ti readuca linistea in suflet si visele copilariei. Am citit si postarea cu Singuratatea. Mi-a placut; parca ar fi fost scrisa de o fuziune naiva si matura:)

Offshore spunea...

Silvia@ Articolul cu singuratatea pote fi pus in scena:) ar fi fain...

silvia spunea...

:) Dar ar trebui sa fie si un barbat, si o femeie in rolul singuratatii, pentru ca fiecare din noi se simte singur, uneori:) Interesanta idee...

free spirit spunea...

da, true, apropierea departeaza si departarea aproprie - un alt paradox al vietii :)

BBK spunea...

Uneori apropierea îmi pare cea mai îndepărtată formă a iubirii - de oameni, de sine, de bine. Îţi doresc multe... apropieri adevărate.

Loredana spunea...

cu drag , un premiu pt tine :)
http://cuvintesiculori.blogspot.com/

Faceți căutări pe acest blog