Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 17 martie 2010

Despre cele trei realităţi primordiale ( Plotin )

       Unul este veşnic întors spre sine, impasibil în faţa naşterii, căci el capătă conotaţie în sine şi numai pentru sine. Mişcarea apare odată cu Unu, însă unul nu apare odată cu mişcarea. Astfel, germenii care se extrag din Unu provin din nemişcarea acestuia, şi nu din procesul de mişcare în sine. Mai cu seamă că Unul este nemişcatul care mişcă – „O radiaţie ce vine din el, din el ( care rămâne imobil), ca strălucirea din jurul soarelui, care parcă îi aleargă în jur şi ia veşnic naştere din jurul soarelui, care rămâne imobil.“ Aici se vede destul de clar cum Unul mişcă tocmai prin neclintirea lui, asemenea soarelui sau focului care aduce căldura, sau chiar a zăpezii care aduce frigul, acesta ne indică că există tocmai prin emanaţie, un-ceva care umple de semnificativitate, deşi el rămâne în esenţă ascuns. Şi atunci, din relaţia care se stârneşte, apare Inteligenţa, căci numai ea poate să fie în rolul receptorului care prinde semnalele emise de Unu. Cum ne spune Plotin, Inteligenţa (fiinţa) este cea mai mare şi a doua după el. Dar a doua în măsura în care aceasta depinde de el, în timp ce Unul capătă şi are valoare în sine, fără a fi nevoit să se întoarcă către receptorul său, astfel îl putem privi pe Unu doar ca pe cel care emite tăcere. 
       Sufletul este expresia Inteligenţei, care capătă sens numai prin privire directă, căci orice lucru se întoarce cu iubire faţă de tătăl creator. Cum inteligenţa se întoarce către Unu, la fel şi sufletul se întoarce către înteligenţă cu smerenie. Atât că Unul nu este dependent de aceste realităţi, el fiind în sine tot ceea ce este şi tot ceea ce nu este. Inteligenţa capătă forţă şi existenţă de la Unu, iar Unul în sine nu se identifică cu vreuna dintre realităţi, rolul este tocmai de a conferi, de a făuri, de a deschide un drum, şi nu de a se pierde pe drum, căci, la fel cum lumina este specifică soarelui, ca atribut, şi Unul se revarsă ca scop în sine, şi nu ca mijloc prin care s-ar putea identifica cu unul dintre „divizorii“ lui. Paradoxal, Unul „divide“ şi umple de semnificativitate, fără a vrea ceva pentru el, starea lui naturală este făuritoare de sens. Tocmai că, prin semnificativitate, unul umple şi limitează, el fiind în sine şi pentru sine, fără de limită. Deci, inteligenţa capătă consistenţă şi viaţă prin formă şi limitare. Viaţa este conferită astfel de nelimitat, care strânge prin fixare toate cele ce sunt. Plotin vorbeşte de înghiţire ca şi cum toate ce sunt se întorc de unde au venit.  Unul mai poate fi văzut şi ca fiind dincolo de fiinţă, iar Nietzsche l-ar posta dincolo de bine şi de rău.  







2 comentarii:

Andi spunea...

Si eu am scris azi despre cele trei realitati! :)

Offshore spunea...

Andi@ nu cred ca este tocmai acelasi lucru, nu?

Faceți căutări pe acest blog