Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

joi, 16 iulie 2009

Un gram de sinceritate

         Astăzi am alergat. Mi-am lepădat inconsecvenţele minţii mele. Mi-am ascuns tot ceea ce era de ascuns şi m-am lăsat condus de vântul cenuşiu. Mă gândesc dacă cuvintele au sens, căci ele, la fel cum limpezesc lucrurile, tot la fel de uşor le pot ascunde. Există, oare, un stâlp la care să ne raportăm cu adevărat sau chiar suntem nişte marionete aruncate în jocul societăţii? Am ajuns să cred că mă identific cu o cutie de Cola sau, poate, cu un sacou. De altfel, este uşor în ziua de azi să faci portretul cuiva, să-l vezi ca prieten, duşman, client, consumator etc. Repere, de parcă totul este scris în stele. Aproape de fiecare dată ştim cum să procedăm, avem răspunsuri şi nu numai, avem şi soluţii. Totul este uşor, nimic nu este greu. Oare? Şi atunci, ce ne frământă? Pe lângă faptul că ustensilele din ziua de azi, în loc să ne uşureze modul de viaţă, ni-l aglomerază cu tot felul de teorii inutile. Cum să ţii butonul, cum să deschizi fereastra, tot felul de premise obscure care învelesc în negru ceea ce ar trebui să nu ne intereseze din start. Mai avem timp de noi? Mai avem timp să visăm sau şi visul costă in ziua de azi? Dar, am rămas datori cu ceva, este timpul să deschidem ochii, să ne trezim din coşmarul care ne paşte în fiecare zi, este timpul să visăm, este timpul să ne recunoaştem greşelile, să nu mai vrem orgoliul ca esenţă ce ne defineşte, să nu ne mai hăituim. În fond, toţi căutăm un gram de fericire în drumul nostru spre moarte. Dacă avem ceva în comun, atunci acel ceva nu este o sticlă de Cola, ci moartea. Dacă vrem cu adevărat să trăim, atunci trebuie să înţelegem că miza este aici, şi nu dincolo. Trebuie să punem degetul pe rană, eventual să apasăm mai tare, să înfingem cuţitul în tot ceea ce este mai puţin plăcut, totul pentru a ajunge la noi, căci miza acestei nefericite fericite vieţi este viaţa ca scop în sine, cea mundană, nu ideală. Idealul îşi găseşte obârşia în nevoile noastre, el reprezintă voinţa noastră slabă, frica noastră de singurătate, de ceea ce este obscur şi tainic, de ceea ce nu este aproape, palpabil. Astfel, poate că repet, dar este important să înţelegem că viaţa este a noastră, şi nu idealul, cel care ne ascunde ceea ce avem în faţă..


6 comentarii:

Cristina-Gabriela spunea...

Bună ziua!

Scrierea ta e prea profundă pentru.....23 de ani(parcă)! Profundă precum o altă scriere, a lui Petre, o poţi citi aici: http://damoc.ro/2009/05/bun-venit-in-iad/ doar că el are 33 de ani :)
Scurt şi ...la obiect!

O săptămână frumoasă!

asheara spunea...

Da, viata este aici si acum, si totusi cat de prost suntem pregatiti pentru ea. Cum traiesc unii din noi in bule de sapun si isi construiesc ziduri pentru a limita orice influenta exterioara... si oamenii acestia se cheama activi, se iau pe sine si propria imaginatie drept barometru al existentei, cu toate astea sunt neadaptati la mediu, golasi si miros a patetic. Un fel de pampalai ce au rebotezat puterea pentru a o putea supune... traind in fortarete de fum si fumand clipe de cristal. Sincer, sunt momente in care cred ca decat sa ma gandesc zilnic la moarte, mai bine imi iau o Cola de la gheata si un hamburger...

Wanna spunea...

Toata tehnologia din ziua de azi ar trebui, cel putin in aparenta, sa ne apropie... Din nefericire, nu se intampla asa. Ne-am obisnuit sa traim numai pt noi si sa ignoram lumea din jur. Sa mergem cu capul in pamant... Oare cati dintre noi mai privesc spre cer?
Ai dreptate... trebuie sa traim pt viata, nu pt scopuri sau idealuri. Acestea vin de la sine daca stii cum sa traiesti. :)

Offshore spunea...

Cristina Gabriela@ ms la fel. scrierea este normala, nu cred ca este ''prea''..

giuly spunea...

melodia astaaa !

toobored spunea...

ne framanta moartea sau cel putin frica de ea. cuvintele sunt una din cele mai mari piedici in comunicarea dintre doua forme de viata. sacoul, cola? nesemnificative. acum 2-3 sute de ani erau science fiction. bine-rau, prieten-dusman? doar niste proiectii ale mintii noastre in realitatea pe care o credem a fi adevarul absolut. adevar trecut prin prisma simturilor noastre limitate. 23, 33, 103? doar niste numere. hai sa ne intrebam cum simtea Dalai Lama lumea la 33 de ani si cum o simtea Iliescu sau ...escu la 63.

Faceți căutări pe acest blog