Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

sâmbătă, 23 august 2008

Problematica Adevarului


    Aristotel este cel care a formulat ideea conform căreia adevărul este o relație de adecvare între enunțuri și stări reale. În teoria clasică, adevărul sau falsul se află într-o relație de corespondență sau de lipsă a corespondenței a enunțurilor cu faptele, cu stările reale.
Russell este cel care exprimă și consacră expresia – teoria corespondenței (care desemna această teorie). În opoziție cu această teorie a corespondenței se află teoriile subiectiviste (epistemice) care introduc criterii sau condiții ale întemeierii în definiția adevărului, prin aceasta corelând adevărul cu întemeierea.
Teoria corespondenței pleacă de la distincția :
· adevărat vs. ceea ce e cunoscut ca adevărat => astfel, a spune că un enunț este adevărat nu înseamnă că noi trebuie să și acceptăm sau să recunoaștem acel enunț ca fiind adevărat. Se face clar o distincție între adevăr și întemeiere; în teoria corespondenței adevărul este văzut ca fiind un atribut atemporal.
B. Russell este cel care enunță trei supoziții ale teoriei corespondenței:
- principiul logic al bivalenței
- adevărul și falsitatea sunt caracteristici ale enunțurilor
- adevărul unui enunț depinde de ceva exterior enunțului.
Încercări de a defini relația de corespondență:
L. Wittgenstein, Tractus: corespondența este o relație de identitate structurală.
K. R. Popper încearcă o clarificare a caracterizării adevărului prin relația de corespondență făcând referire la teoriile științifice.
Tarsky propune o nouă definiție a adevărului. Analiza acestuia se bazează pe distincția făcută la nivelul limbajului – limbaj obiect și metalimbaj. Însă abordarea lui Tarsky a fost caracterizată drept deflaționistă.
„Spre deosebire de cunoașterea lucrurilor, cunoașterea adevărurilor are un opus, și anume eroarea. Putem cunoaște lucrurile sau putem să nu le cunoaștem, însă nu există nici o stare mintală determinată pe care să o descriem drept cunoașterea eronată a lucrurilor, cel puțin atât timp cât ne limităm la cunoașterea prin experiență nemijlocită. Dacă avem o experiență nemijlocită, ea trebuie să fie experiență a ceva; putem face inferențe greșite plecând de la experiența noastră, însă experiența însăși nu poate fi eronată. În consecință, nu există nici o dualitate în privința experienței nemijlocite, însă, în ceea ce privește cunoașterea adevărurilor, există o dualitate. Putem crede atât ceea ce este fals, cât și ceea ce este adevărat. Știm că, asupra foarte multor subiecte, oameni diferiti susțin opinii diferite, incompatibile; unele convingeri trebuie deci să fie eronate. Deoarece unele convingeri eronate sunt adesea susținute la fel de puternic ca și convingerile adevărate, este dificil de arătat cum ar putea fi ele distinse de convingerile adevărate. Cum putem noi ști că, într-un anumit caz, convingerea noastră nu este eronată? Aceasta este o problemă de cea mai mare dificultate, la care nu se poate da nici un răspuns complet satisfăcător.“'
B. Russell
Ce este adevărul?
- răspunsurile la această întrebare pot fi distinse în funcție de:
(1) înțelegerea relației dintre adevăr și întemeiere;
(2) abordarea problematicii purtătorilor adevărului;
(1) Dacă criteriile întemeierii intră în caracterizarea conceptului de adevăr rezultă că acest concept va fi determinat într-un mod epistemologic.
Dacă conceptul adevărului va fi tratat independent de întemeiere, atunci el va fi un concept logico – metafizic.
(2) Distincția esențială
· caracterizarea lingvistică
·caracterizarea nelingvistică a adevărului.
Aristotel, în Organon, arăta că adevărul și falsul nu pot fi atribuite noțiunilor separate, între propoziții el distingând:
- propoziții declarative (purtătorii adevărului)
- propoziții de alte tipuri (interogative, optative etc.)
O teorie asupra adevrului este epistemică în măsura în care caracterizează adevărul ca fiind o relație între enunțuri sau ca o caracteristică funcțională a enunțurilor, și nu între enunțuri și fapte extralingvistice;
- teoriile adevărului numite intuiționiste privesc adevărul drept o trăsătură a ideilor cum ar fi aceea de a fi clare și distincte (rațional evidente);
- în contradicție cu teoriile intuiționiste se dezvoltă teoriile coerentiste ale adevărului.


marți, 12 august 2008

Enigma - Voyageur


Convențional
   
   În harababura făcută de toți era loc și pentru noi doi. Am știu că printre lacrimi clipite ai avut timp să te gândești la mine. Poate că puritatea nu era la ea acasă, dar am simțit că vrei să te privesc altfel. Eliade avea un mod interesant de a descrie această situație „Pe o femeie care-și subliniează contururile obscene nu o poți privi altfel decât obscen“ , nu am simțit asta. Nu te cunosc și nici nu o să te cunosc vreodată, dar pot să-ți multumesc pentru că ai fost acolo la timpul potrivit, un timp ce avea să-mi indice că încă mai pot să sper. Ce urât! Nici nu credeam că există speranță. Am descoperit o lume care mie îmi apărea ascunsă. Realitatea mea era doar o iluzie clădită pe paie. Te-aș fi furat de acolo. Poate că ai avut o copilarie fricoasă ce avea să se încarce încet în tine. Poate că te-ai speriat de tine, ai crezut că ești un monstru, și ți-ai spus cu intrinstare: asta e. Așa te văd eu acum, pierdută și ruptă de lume. O lume ce avea să-ți ofere șansa unei vieți amare. Ești ruptă de lume pentru că locul tău nu este aici, el ține de lumea ideilor. O lume încărcată, în acest fel, de un alt personaj, tu. Cred că prin iubire poți aduce puritatea înapoi. Anamnesis pierdut, dar recâștigat! O persoană nu piere doar pentru că viața sa este un păcat. Pentru mine tu ești pură. Pentru mine conturul sublim al gâtului tău nu este obscen, ci poartă încărcătura aspra a timpului. În fond, cine este noumenal?


___________________________     Antiteză_______________________________
Simbolul

    O mostră din ea plânge în mine. O lacrimă mă îndeamnă la răbdare. Fantoma trecutului clipește în patul meu. Nu demult, patul tău. Trăiesc și cinstesc amar simbolul ce mă dezamorțește din cotidian. Suferința mea are paloarea cearșafului pierdut în freamăt. Noaptea, dușmanul luminii, mă omoară cu ceea ce are mai scump, singurătatea. Contururile noastre subliniează durerea. Te regăsesc în foi, iubirea noastră este imuabilă. Zilele ce se scurg cinstesc iubirea într-o idee. O idee care, acum, a rămas doar a mea. O s-o îmbrățisez cu lacrimi. O să adun ploile în jurul ei. O idee ineluctabilă. O să dorm cu ea. O să cânt cu ea. Așa o să te am aproape. O să-mi permit să mă mint, doar acum.

Faceți căutări pe acest blog