Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 4 iunie 2008

Stiinta fara nume (1)


    Voi încerca să evidențiez în paginile care urmează polemica ce formează, în bună parte, construcția metafizică a lui Aristotel. În prima parte, voi face o expunere succintă a metafizicii. O să încep cu Ross și voi continua cu Irwin care caută punctele absconse în analiza lui Aristotel. În încheierea primei parti, aduc un răspuns oferit de Ross. În partea a doua, prezint argumentele lui Aubenque și schitez o completare adusă de Barnes, cât și unele interpretări lacunare ale aristotelismului. În încheirea lucrării, prezint diferite concepții ce întregesc și o altă determinare a metafizicii.
1. Știința fără nume
Aristotel nu denumește nicăieri „Metafizica“, opera cunoscută de noi sub acest nume. Filosofia sau știința pe care el încearcă să o găsescă de-a lungul acestei opere nu a fost niciodată numită „Metafizică“. Disciplina are ca obiect, pe de o parte, cunoașterea realității ca atare, în generalitatea ei, iar, pe de alta parte, cunoașterea realității supreme – Dumnezeu. Însă ceea ce l-a animat pe Aristotel a fost dorința de cunoaștere care l-a ajutat să obțină acel ultim stadiu de cunoaștere care merită să poarte numele de înțelepciune. „Pentru Aristotel, metafizica rămâne pretutindeni mai completă decât orice domeniu al gândirii, un prilej de „probleme“ sau „dificultăți“.“[1] Însă ce este filosofia primă la Aristotel? Calificativul primă pare să facă o departajare în cadrul domeniilor ce alcătuiesc interiorul filosofiei în general. Aceste părți ale filosofiei se reduc la câte esențe sunt și este necesar să existe, printre aceste părți ale filosofiei, o filosofie primă și una secundă. În acest mod, ființa și unu se divid nemijlocit în genuri, iar științele ce corespund acestora vor îmbrăca, la rândul lor, mai multe genuri diferite. Deci, filosofia primă apare ca o parte a unei științe mai generale. Un gen diferit se află în armonie perfectă cu o știință diferită. În schimb, unei părți a genului îi corespunde o parte a științei. Dar ce este știința ființei ca ființă? Această știință apare opusă științelor particulare în general, căci acestea nu analizează, în general, ființa ca ființă, ci o parte a acesteia. Însă unii autori au considerat că există o anumită contradicție în text. Contradicția poate fi luată în calcul doar atunci când filosofia primă se identifică cu știința ființei ca ființă. La fel și pentru Irwin „cerințele filosofiei prime par să intre în conflict cu propria sa expunere despre știință, mai ales în Organon. În mod surprinzător, în Organon respinge orice știință universală care se ocupă de Realitate ca întreg. Filosofia primă, știința de a fi, pare să susțină exact Universalitatea pe care el a respins-o în Organon. Nici măcar metodele sale nu reflectă un argument știinșific. Pentru că el crede că o știință începe cu demonstrația; însă filosofia primă pe care el o susține nu se bazează pe o verificare empirică.“ [2] În aceeași ordine, Irwin se întreabă dacă Aristotel își respinge propria teorie despre știință pentru a face loc în peisaj unei noi interpretări care admite, într-un final, o știință confuză. Însă ceea ce nu remarcă Irwin este faptul că această știință nu trebuie sa aibă în vedere doar o cunoaștere a cauzelor, ci o cunoaștere a cauzelor prime, cât și a celor mai universale. Însă, dacă vom contura textul lui Aristotel, vom observa că raportul dintre cei doi termeni este bine formulat: filosofia primă apare ca o parte a științei ființei ca ființă. „Acest raport între parte și întreg este confirmat prin clasificarea aristotelică a științelor contemplative, unde vedem că filosofia primă, de acum înainte defintă ca teologie, se suprapune, în cadrul filosofiei în general, filosofiei secunde care este fizică, în timp ce matematicile ocupă, se pare, nu locul al treilea, ci o pozitie intermediară.“[3] Astfel că teologia menține un dublu raport, caracterizat prin suprapunere și superioritate, cu celelalte științe.


[1] David Ross, Aristotel, Humanitas, 1998, p. 151.
[2]T.H.Irwin, Aristotle's Discovery of Metaphysics, Metaphysic Text, 2007, p. 120.
[3] Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, Teora, 1998, p. 44.

Un comentariu:

Anonim spunea...

"to on legetai polachos" Met E 925b
"kai de kai to palai te kai nyn kai aei zetoumenon kai aei aporoumenon ti to on touto ti esti he ti esti ousia;" Met. Z 1028a :P
"pote ton dianoeseon hai di'auto psilon to theorein hairetai timioterai kai kreittous ton pros alla hresimon." Protreptikos B27
ARISTOTELES AEI!!!

Faceți căutări pe acest blog