Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

miercuri, 26 septembrie 2007

Primitiv






Am mers ușor pe lângă voi. Cu mult timp în urmă vedeam o altă lume, o lume normală, dar situația s-a schimbat. Sunt bulversat de marile contradicții formulate, cât mai des de voi, mă mir cum vă suportați. Omul zilelor noastre e prozaic, în el se macină materialul superficial al unei vieți conduse de o avarie lină. Uite cartonul ce plânge cu lacrimi de ulei, în el se stinge focul. Uite viața colorată-n mii de culori închise – în toată plenitudinea ei vine vulgarul. Această stare provoacă – dezgustul, ura, mila, mizeria, inepția, misticismul aglomerat, putrefacția sufletească și durerea. În ultimă instanță, regăsim durerea sibilică, căci ea este simțită de un număr foarte mic de oameni. Situația, în fapt, poate fi văzută ca un simplu element estetic tragi-comic – în drept, ea este cât se poate de normală. Ne învârtim prin cuvinte goale, prin locuri scrise de ciobani, prin turme reglementate de barbari.

duminică, 16 septembrie 2007

Cheia

     
      În felul nostru, cât și pentru noi înșine, lumea începe de la noi, ea se află fixată în jurul nostru. De aici, din jur, ea se vede ciudat când este purtată de altul, un altul care are curajul să-mi spună că lumea mea este a lui și că el deține toate răspunsurile mele, dar, dacă lumea este a mea, cum poate să știe el ce-i mai bun pentru mine? Planurile presupun traiectorii întretăiate de agenți. Acești agenți, la rândul lor, pot fi alcătuiți ca și mine, au tendința de a împinge lucrurile într-o manieră favorabilă lor. Singurul obstacol care le stă în față este conjunctura, dar, dacă aceasta nu-și ascute colții, agenții sunt liberi să postuleze orice plan care le apare în față. Într-o astfel de situație, este mai greu pentru individ să intervină, căci planul este metamorfozat într-o structură amplă care nu mai ține strict de individ, ci de cel ce o postulează. Astfel că situația apare sub formă de inutilizare perpetuă pentru individ; în schimb, agentul, acum, are la îndemână toate pârghiile și arhitectura unei noi posibilități care ar putea să formeze o nouă premisă în ceea ce înseamnă viața noastră.

În Lumină








Mi-am luat lampa, poate acum o să văd mai bine cum stau lucrurile. Am învățat că lumina poate fi de folos chiar și atunci când nu te aștepți. Pe neașteptate, am aflat că trecutul neînțeles se poate întoarce împotriva ta. Căile sale sunt multiple și se încheagă mereu în poli diferiți, iar aceștia, la rândul lor, se lasă conduși de o dezordine generală care alimentează – în ultimă instanță – conjunctura. Am mai invățat că poți să iubești fără să fii iubit, iar atunci când am încetat să o fac, am fost iubit. Am observat că ajutorul vine întotdeauna pe nepregătite, iar atunci când îl aștepți, îl aștepți. Am simțit lacrima, iar atunci când am vrut să o ascund, a șters ușor obrazul meu. Am văzut că mă strângi de mână, iar atunci când o faci, strângi ușor suflarea. Am aflat că omul se află într-o continuă mișcare, iar o simplă poză personală nu are sens. Am știut că secunda primenea minutul, dar acesta ușor se lasă... Am învățat că două persoane se pot pierde în Una, dar și aceasta se arată rar. Am fost călcat în picioare și am știut că o să fiu nimicit. Am știut să caut bunătatea, iar atunci când am reușit să o găsesc, am fost rău cu ea. Nu m-am judecat cinstit, iar atunci când am avut nevoie de cinste, am fost înșelat. Am arătat că nu mă ascund, de ce să o fac? Am pierdut și am văzut ce am câștigat pierzând. Uite lampa!

vineri, 14 septembrie 2007

Privirea ta

      


      Aproape, când îți văd ochii, știu că-i pentru mine, știu că privirea ta este reală. Plauzibil sau nu, clipa există, ea ne leagă, cât și pentru o secundă. Ce poți face mai repede într-o secundă? Poți fugi cu gândul și cu speranța unei revederi care să aibă, totuși, aceeași intensitate, sau poti realiza că secunda este infinit minimală pentru a realiza ceva. Cu o secundă nu poti face dragoste, dar cu ea poți ajunge acolo. Și…parcă nimic nu se leagă, căci totul e hazard, dar eu tot văd ceva, în acea secundă plină de foc, te văd pe tine. Aș putea spune că imaginația mea a luat foc, sau a fost aprinsă de tine? 

miercuri, 12 septembrie 2007

Eul Linistit…



Eu sunt persoana ce te va schimba, drumul tău, acum este și al meu. Împreună am fost Unul, am cunoscut și bune și rele, iar acum ne-am împrăștiat în mii de culori și vise. Ce mai poți face? Totul este pierdut, raza este stinsă, iar marea trebuie înecată în trecut, tu o să devii o introspecție bizară, iar eu o să plâng. Căci ultimul sentiment se transformă mereu într-o lacrimă ce tinde esențial în necunoscut.
Ultima lacrimă…este și cea mai profundă, ea plânge pentru tot ceea ce putea fi plâns, ea este final. Lacrima plânge, acum trebuie sa fie categorică, ea are ultimul cuvânt, iar acesta, fiind rostit pentru ultima oară, capătă rol hotărâtor. Dar știu un lucru, eu voi fi mereu acolo, ascuns și pitit de tine, eu tot voi exista, iar atunci când vei pierde, eu voi câștiga pentru tine. Și nu te supăra pe mine, ai răbdare, dacă nu o să mă mai învelești, eu o să mor, răcit fiind de răceala ta.

duminică, 9 septembrie 2007

Banal Uman






Mă uit la soare și, recunosc, este mai frumos printre valuri. Mă uit la munte și nu știu ce-i cu el, oare e sublim, sau e grațios? Încerc să văd acum lucrurile frumoase sau părțile frumoase din urât. Dacă stai, de multe ori, chiar și pe o bancă, poți fi fermecat de natura umană, căci omul este, până la urmă, sau poate fi, cel mai interesant. Micile nebunii specifice omului sunt plăcute, în primul rând, pentru că sunt „specifice“ și, în al doilea rând, pentru că le avem toți și le mascăm cu îndârjire. Toți evităm anumite discuții, le scoatem pe undeva și încercăm să le măturăm pe sub masă de parcă...himera nu ar rămâne acolo. Oamenii sunt interesanți, inventează cuvinte și pentru propriile defecte, mereu dau vina pe „viciu“. De la nebunie la extaz este doar un pas, doar un pas de viciu. De fapt, ce evit atunci când vreau să evit dacă eu sunt singurul care știe cel mai bine ceea ce trebuie evitat ca altul să nu vadă? Are vreun sens propoziția? În fond, dacă aceste lucruri există, și ele există numai pentru că eu sunt conștient că există, cum pot ele să existe și pentru alții dacă ele există numai pentru că sunt eu conștient că există? Ne întoarcem drăguț la logică și sărim peste ea, căci nu oferă niciun răspuns clar, ci un sofism garantat de o contradicție banală. Dar...logica nu a fost niciodată frate cu problemele omului, deci răspunsul trece peste ea, căci aceste lucruri (tabu) prind viață în ochii celorlalți doar atunci când sunt alimentate de om. Omul greșește pentru că „acordă“ atenție unor lucruri care, în esență, sunt normale și pentru că aceste lucruri nu corespund de multe ori cu „simțul comun“, ele trebuie îndesate cât cuprinde sub masă. Aici greșește și aici se și „dă pe față“. A te stăpâni și a te controla atunci când nu ai de ce să o faci, atunci când trebuie cu putință să fii tu, e ridicol, până și logica devine frate de suferință și-ți spune că ai comis un mic sofism personal care poate fi fatal, căci te poate împinge spre ceva, un „altceva“ decât tine.

joi, 6 septembrie 2007

Omul


 Te trezești din vis și hotărăști să faci ceva cu tine. Ești fericit și-ți place să plângi. Suferința ta nu este măsurabilă, căci ea este cea mai mare. Intuiția nu te înșală, iar realitatea niciodată nu este aparentă. Îți place să te cerți când pierzi, și ești radios la întâmplare. Cauți locuri utopice, iar atunci când crezi că ai ajuns la ele, îți dai seama cât ești de departe. Vrei să iubești și să fi iubit, iar atunci când plângi, râzi. Vrei să te regăsești în locuri, în persoane, dar mai ales în tine. Te întrebi și ai aspirații! Vrei să te prinzi și să-ți spui - ăsta sunt! Te lovești des de nimic, este chiar și pe stradă. Vrei să auzi și să fii auzit atunci când vorbești. Nu te mai uiți în spate, trecutul este înnorat, dar fața...este luminoasă. Ai suferit și ai acceptat că face parte din tine, poate din această cauză nu te mai uiți înapoi. Ai zâmbit și a fost plăcut, dar ai zâmbit și trist. Mâinile au arătat, mintea a interpretat, sufletul a cântat și toate au conlucrat. Și lipsesc multe, căci multe sunt nespuse și ascunse! Ai cântat tristețea și ai jelit fericirea. Ți s-au pus piedici și ai scăpat, căci limita arăta insurmontabil. Off...și ce te-ai mai lovit, căci de toate și nimic nu scapi. Libertatea ta a fost pierdută și câștigată și iar recâștigată, până ți-ai dat seama că nu poate fi câștigată. Ai învățat și ai greșit, iar atunci când ai urcat, te-ai îndepărtat de tine. El a fost al tău și Ea a ta...iar voi ați fost raza ce tinde sublim spre fericire și nemurire, căci împreună ați iubit. Eu te-am căutat, dar nu te-am găsit și poate ar fi trebuit să mă liniștesc, căci tu ai fost mereu lângă mine, chiar dacă nu te-am văzut, te-am simțit!

Final




Planurile sinistre prind mereu, ele rămân veșnic în picioare. O viață cu un plus de minus, cu un drum închis și deschis la culoare, este o viață nepătată, încă... În ea există dorințele, culorile, iubirile, speranțele și joaca. Dacă dorințele putem să le mai potolim, iar culorile să le mai schimbăm, de joacă nu putem scăpa, joaca persistă! Joaca este portița planului sinstru. Joaca presupune situația, iar, la rândul său, situația presupune conjunctura. Conjunctura...ah! Este cel mai periculos dușman al omului. Aș spune că „liberul arbitru“ chiar este liber să-și ia concediu și să-și dea seama că se află, la rândul său, într-un concurs de împrejurări. Și se pare că iar ajungem la joacă, căci concursul presupune joaca, dar în acest ansamblu haotic, oare nu există nimic planificat? Această conjunctură, până la urmă...nu se află într-o conjunctură? Căci ea adună toți factorii subiectivi și obiectivi și-i obligă să se uite la ei și să aleagă. Țipă, căci o să taci! Scapă, căci nu o să scapi!

duminică, 2 septembrie 2007

Doi




În orice adânc rămâne o speranță, iar aceasta vine adânc din adânc. În haosul sufletesc se lovesc incertitudini, cum și în inimă se lovește sufletul. De multe ori, viața noastră trebuie condusă de altcineva, iar acel cineva trebuie să conducă supunându-se. Schimbul se face involuntar, iar frumosul apare o dată cu ei, cu cei doi. În acest proces, unul există numai pentru unul, și numai împreună ei formează setea reciprocă. Această sete nebună după apă vine din dorința celuilat, care este acum...și dorința ta. Nu-i poți prinde, nu poți știi niciodată ce vor? Căci ei nu vor nimic, au Totul!

Întoarce-te La Tine




     De multe ori pretind că mă cunosc și nu știu de ce o fac...Fiecare fals propriu, până la urmă, se întoarce împotriva noastră. Abordare, sadism și cruzime, totul pentru o viață care, în esență, este trăită în prisma morții. Ce pot spune despre noi dacă totul este aparent real, dacă eu nici nu știu ce vreau de la mine, dacă albastrul este verde?...ce pot spune? Mă gândesc, oare ce este „specialul“? O să ajung să găsesc fericirea în durere, sau poate acest lucru este chiar acel „lucru“ care arată că fericirea, ca să fie fericită, trebuie să fie tristă. Fericirea fericită își are obârșia în fericirea tristă, de acolo pleacă, de acolo se întreabă. De fapt, ăsta e primul lucru pe care-l face fericirea – se întreabă dacă este fericită. Argumentele, sau ce or' mai fi, nu au sens...nimeni nu vrea să salveze lumea, nimeni nu iubește doar de dragul de a iubi, în toți există siniubire! Toți creștinii îl iubesc pe Iisus, toți vor viață după moarte. Nici un filosof nu scrie o carte pentru lume, nici unul, o face pentru el! Fericirea de multe ori se împletește cu sacrificiul, fericirea adevărată înseamnă fericirea altora. Aceasta este fericirea fericită, fața ei este pură, în Ea nu există argumente și norme... Atât cât putem, atât cât ne luptăm, atât cât rupem un zâmbet. Este minunat! Căci raza noastră este mică...

Faceți căutări pe acest blog