Pagini

Persoane interesate

Materialele care apar pe acest blog
aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.

duminică, 16 septembrie 2007

În Lumină








Mi-am luat lampa, poate acum o să văd mai bine cum stau lucrurile. Am învățat că lumina poate fi de folos chiar și atunci când nu te aștepți. Pe neașteptate, am aflat că trecutul neînțeles se poate întoarce împotriva ta. Căile sale sunt multiple și se încheagă mereu în poli diferiți, iar aceștia, la rândul lor, se lasă conduși de o dezordine generală care alimentează – în ultimă instanță – conjunctura. Am mai invățat că poți să iubești fără să fii iubit, iar atunci când am încetat să o fac, am fost iubit. Am observat că ajutorul vine întotdeauna pe nepregătite, iar atunci când îl aștepți, îl aștepți. Am simțit lacrima, iar atunci când am vrut să o ascund, a șters ușor obrazul meu. Am văzut că mă strângi de mână, iar atunci când o faci, strângi ușor suflarea. Am aflat că omul se află într-o continuă mișcare, iar o simplă poză personală nu are sens. Am știut că secunda primenea minutul, dar acesta ușor se lasă... Am învățat că două persoane se pot pierde în Una, dar și aceasta se arată rar. Am fost călcat în picioare și am știut că o să fiu nimicit. Am știut să caut bunătatea, iar atunci când am reușit să o găsesc, am fost rău cu ea. Nu m-am judecat cinstit, iar atunci când am avut nevoie de cinste, am fost înșelat. Am arătat că nu mă ascund, de ce să o fac? Am pierdut și am văzut ce am câștigat pierzând. Uite lampa!

Un comentariu:

Zenon spunea...

Versurile trăiesc.are fiecare o lume a sa,o amintire, o întoarcere firească
spre braţele al căror destin e poarta spre suflet :)

Faceți căutări pe acest blog